În prezent există patru bănci care în perioada următoare trebuie să-și majoreze capitalul, întrucât activele au un risc ridicat, capitalizarea este nesatisfăcătoare comparativ cu profilul de risc, iar datoriile sunt prea mari pentru activele proprii.
Primele șase luni ale anului viitor vor fi hotărâtoare pentru sistemul bancar local, iar 2010 va fi un an mult mai greu decât 2009, spune directorul Direcției de Supraveghere a Băncii Naționale a României, Nicolae Cinteză.
"În 2010, băncile vor opera mai multe concedieri de personal și își vor închide unitățile, iar tendința va fi mai accentuată decât în 2009", spune Cinteză. Directorul BNR afirmă că în prezent există patru bănci care în perioada următoarea trebuie să-și majoreze capitalul, întrucât activele au un risc ridicat, capitalizarea este nesatisfăcătoare comparativ cu profilul de risc, iar datoriile sunt prea mari pentru activele proprii. “După ce am analizat băncile care au dat faliment în România, am observat că sunt trei indicatori la care trebuie să ne uităm - provizioanele, creanțele restante și îndoielnice și profitul sau pierderea insitituției”, explică Nicolae Cinteză.
Potrivit lui Cinteză, atât provizioanele, cât și creanțele restante și îndoielnice - care țin de serviciul datoriei - sunt în creștere, în prezent. “Personal, nu cred că vom avea falimente în sistemul bancar local”, precizează Cinteză. Citește mai mult în Business Standard