Președintele PNL Dolj, senatorul Mario Ovidiu Oprea, a declarat marți că birourile de conducere din peste 30 de organizații liberale din județ vor fi dizolvate din cauza rezultatelor slabe obținute la alegerile europarlamentare.
Potrivit lui Oprea, strategia partidului pentru alegerile prezidențiale prevede ca birourile organizațiilor PNL cu rezultate sub 10 la sută la alegerile europarlamentare să fie dizolvate, urmând ca în zilele următoare să fie desemnați președinți și vicepreședinți interimari.
"Organizațiile locale ale PNL din Dolj care nu au îndeplinit cel puțin 10 la sută la alegerile europarlamentare vor fi dizolvate, urmând să fie numite conduceri interimare. Conducerea centrală a partidului a stabilit pragul de 10 la sută, iar la Dolj sunt cel puțin 20-30 de organizații în această situație. Precizez că dizolvarea conducerile acelor organizații nu înseamnă că vom renunța la acei oameni, pentru că mai mult ca sigur o parte dintre ei se vor regăsi în noile conduceri interimare. Noi avem în vedere și cooptarea unor persoane noi în noile birouri interimare, persoane care nu au mai fost până acum membri PNL, dar care au o bună reputație în cadrul comunității din care fac parte", a declarat Mario Ovidiu Oprea.
În cadrul Consiliului Național Executiv al PNL de luni s-a decis schimbarea conducerii în organizațiile Timiș, Arad și Dâmbovița, ca urmare a rezultatului obținut la europarlamentare. Președintele PNL, Crin Antonescu le-a cerut, luni, președinților organizațiilor PNL "să deschidă partidul" și "să înțeleagă că singur, PNL nu poate câștiga nicio bătălie".
"Bătălia se câștigă cu românii care n-au mai vrut să voteze, pe care noi până în toamnă trebuie să-i convingem că au de ce și au pe cine să voteze", a afirmat liderul PNL.
Citește și Antonescu anunță schimbarea conducerilor organizațiilor Timiș, Arad și Dâmbovița