Infracționalitate în creștere și lipsa terenurilor de pregătire. Sunt doar două din problemele cu care Inspectoratul Județean de Jandarmi se confruntă la final de an. Conducerea instituției și-a prezentat joi bilanțul.
Anul 2009 pentru Inspectoratul Județean de Jandarmi a arătat astfel: peste 5000 de misiuni de asigurare și menținere a ordinii publice, cu 21 la sută mai multe ca în 2008, aproape 600 de sancțiuni aplicate, din care 403 amenzi în valoare de aproximativ 161.000 lei, cu 6 la sută mai puține decât anul trecut.
De asemenea jandarmii au constatat cu 16 la sută mai multe infracțiuni, iar rata de prindere a infractorilor a crescut cu 40 la sută, față de anul trecut.
Este un an problematic pentru jandarmi și datorită faptului că sediul instituției, adică clădirea de pe strada independenței a fost retrocedată. Comandamentul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița ar fi trebuit încă din vară să se mute în sediul Centrului Militar de pe bulevardul Republicii. Mutarea însă va fi decisă în instantă, în cursul lunii ianuarie la Curtea de Apel Cluj.
Conducerea Inspectoratului Județean de Jandarmi a mai vorbit și despre lipsa sălilor de sport și a terenurilor de antrenament. Jandarmii bistrițeni sunt nevoiți să folosească spațiile Ministerului Apărarii Naționale.
Totodată jandarmii sunt îngrădiți, a declarat comandatul Inspectoratului Județean de Jandarmi, Ionel Cimuca prin abrogarea hotărârii guvernamentale 427 care le permitea să aplice sancțiuni și pe linie silvică, printre altele, la fața locului. În absența acestei hotărâri, pot doar să constate și propună spre sancționare.