Președintele Traian Băsescu a declarat, la Cluj, unde a participat la Congresul UDMR, că "partidele aflate la putere poate vor mai reflecta puțin asupra ordonanței unităților descentralizate".
Șeful statului, care s-a declarat din nou un "partizan fără rezerve" al descentralizării, a susținut creșeterea autonomiei structurilor descentralizate. El a spus la Cluj, ca și în alte rânduri, că școlile și spitalele, ca și direcțiile agricole, ar trebui să treacă în subordinea autorităților locale.
În acest sens, șeful statului doar a sugerat că Guvernul, prin partidele aflate la putere, "poate vor mai reflecta" asupra ordonanței deconcentratelor. Este vorba despre odonanța adoptată, miercuri, de Guvern, prin care mii de directori de școli, vămi, ANAF, precum și alte structuri deconcentrate au fost demiși, iar în 30 de zile urmează să se organizeze concursuri de ocupare a posturilor.
Premierul Emil Boc și-a exprimat, sâmbătă, la Cluj, la Congresul UDMR, convingerea că managerii maghiari vor face față criteriilor de performanță ale noii Ordonanțe a deconcentratelor, fiind sigura sa referire la actul normativ care a demis mii de directori ai serviciilor publice descentralizate.
"Pentru că s-a făcut referire la ordonanța deconcentratelor, vreau să vă spun că am convingerea că există manageri performanți în toate etniile. Evident, și între etnicii maghiari sunt convins că există manageri capabili să facă față criteriilor de performanță ale noii ordonanțe", a spus premierul, la Cluj.