Președintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, în timpul vizitei la șantierul autostrăzii Arad-Timișoara, că trebuie modificată legislația privind siturile arheologice de pe traseele autostrăzilor, deoarece acestea duc la prelungirea termenelor de execuție a lucrărilor.
"Am rezolvat problema exproprierilor, dar n-am rezolvat problema siturilor arheologice. În Italia, dacă stăteau cu autostrăzile după siturile arheologice, nu ar fi construit nici un kilometru de autostradă. Dar la noi lucrurile se întâmplă cam așa: se găsește ceva pe traseul autostrăzii, se stopează autostrada. Dar, se poate căuta acolo unde s-a găsit și în stânga și în dreapta autostrăzii și arheologii pot să studieze cât vor și pe distanțe mult mai mari. Dar, am ajuns la un exces, la o exagerare, astfel că, de câte ori dai de două cioburi, se opresc lucrările de infrastructură. Ori nu tot ce e sub pământul ăsta de acum 2000 de ani merită să blocheze autostrăzile în România“, a afirmat Băsescu.
Șeful statului a mai spus că arheologii ar trebui să dea foarte repede descărcarea arheologică pentru traseele de infrastructură importante. „Dincolo, pe București-Ploiești au stat pentru că au văzut o mierlă cu penele nu știu cum. Și șase luni nu s-a putut înainta pentru că au căutat mierla și nu mai era mierla. Aici, dai de un ciob, te oprești. Sigur că nu zice nimeni că nu trebuie respect pentru istorie, dar trebuie să caute domnii arheologi în stânga și în dreapta traseului autostrăzii și să dea foarte rapid descărcarea arheologică pentru traseele de infrastructură mari. Soluția ar fi modificare legii", este de părere președintele.
Traian Băsescu a afirmat că sunt cel puțin cinci proiecte de infrastructură blocate în prezent din cauza siturilor arheologice. "Sunt cel puțin cinci proiecte de infrastructură în momentul de față care sunt blocate de mai mult sau mai puțin timp pentru că nu știu ce se caută pe acolo, dar să se caute în stânga și în dreapta“, a afirmat Traian Băsescu.
Președintele a mai spus că este „inadmisibil“ ca lucrările să fie oprite din cauza acestor situri. „Până la urmă, lucrurile astea cu opritul nu sunt atât de simple. Oprirea lucrărilor costă. Numai pe tronsonul ăsta (Arad-Timișoara – n.r.) sunt peste 200 de utilaje. Utilajele care stau sunt plătite din costul lucrării. Stau trei luni, șase luni, până se termină descărcarea arheologică. Așa ceva e inadmisibil. Cercetarea istoriei este o treabă foarte importantă, dar nu știu cum se face că ne căutăm istoria și vestigiile arheologice exact acolo unde avem de făcut investiții. Hai să ne cercetăm sistematic istoria și nu numai pe traseele autostrăzii“, a mai declarat șeful statului.
Traian Băsescu a vizitat, sâmbătă, șantierul din localitatea arădeană Șagu, unde au început, în urmă cu o lună, lucrările la autostrada Arad-Timișoara.
Constructorii autostrăzii Arad-Timișoara au susținut că lucrările de execuție nu sunt blocate din cauza siturilor arheologice. Oficialii firmelor de construcție au menționat că sunt doar câteva puncte pe traseu unde arheologii au deschis situri de cercetare.