Ultimele Stiri· 1 min citire

AU CONTESTAT-Peste 85% din profesorii din Alba care au susținut examenul de titularizare au reușit să ia o notă de trecere.

AU CONTESTAT-Peste 85% din profesorii din Alba care au susținut examenul de titularizare au reușit să ia o notă de trecere.

Publicat10 aug. 2009, 21:00
Actualizat11 aug. 2009, 12:17
Sursărealitateacluj.ro

Peste 85% din profesorii din Alba care au susținut examenul de titularizare au reușit să ia o notă de trecere

Peste 85% din profesorii din Alba care au susținut examenul de titularizare au reușit să ia o notă de trecere. Anul acesta, pentru cele 370 de posturi de titular s-au înscris 1332 de dascăli, însă doar 1146 au fost prezenți. Dintre aceștia doar patru au absolvit examenul cu nota maximă, dar s-au inregistrat și trei picați cu nota unu. Cele patru note de zece s-au obținut la disipline precum istorie, biologie și filosofie. Cinci cadre didactice au fost eliminate din examen pentru că au încercat să copieze. Printre candidați s-au numărat și absolvenți ai Universității Spiru Haret ale căror note însă nu au fost afișate. După corectarea lucrărilor 141 de profesori au fost nemulțumiți de notele obținute și au depus contestații. Rezultatul acestora va fi afișat mâine, la centrele de examinare.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri