Apropiatele alegeri și dezbaterea electorală sunt subiectele dezvoltate în editorialele de vineri

Cornel Nistorescu scrie în Cotidianul despre "Autodenunțul Elenei Udrea"

În tele-taverna prezidențială numită B1, unde toți fripturiștii lui Băsescu se înghesuie să-și arate susținerea și să-i atace pe adversari, s-a petrecut un lucru șocant. Elena Udrea, ministrul Turismului (mamițica sloganului „Land of Choice“), ne-a arătat câteva referiri la convorbirile fostului procuror Angela Ciurea.

Străină de orice minimă precauție, Elena Udrea chiar a anunțat publicul telespectator cu cine și în ce zile a vorbit Angela Ciurea. Ar trebui să ne reamintim și secvența cu cercetarea aceleiași doamne de o comisie parlamentară. Atunci discuțiile purtate între membrii comisiei au fost înregistrate și au fost oferite presei de același personaj.

Cristian Tudor Popescu vorbește, în Gândul, despre niște "Poze de băgat în urnă"

Sorin Oprescu. Este fetița cu chibrituri, potrivit propriei aprecieri. Stă cu dinții la gard uitându-se cu jind la ce fac băieții mari. În ultimele zile a practicat un soi de jelanie că nu e băgat în seamă, cam ca puștanii care vor începe curând să cânte prin metrou "Încetați să mă mai desconsiderați..." Probabil, brevetează o metodă de a stoarce voturi stârnind mila. Multă lume s-a întrebat dacă miercuri seara, la Realitatea TV, nu era într-o stare să zicem euforică, mai ales când a lansat buimăcitoarele producții verbale "angorjare" și "situația frizează bunul-simț". Frizează nu înseamnă violentează sau lezează, cum crede dl. doctor, ci apropiere milimetrică de ceva. În cazul de față, de bunul-simț, cel care ar fi trebuit să-l ajute pe dl. Oprescu să răspundă la întrebarea: "Regretați că v-ați angajat în această campanie electorală?"

Mircea Marian scrie în Evenimentul Zilei cum politicienii "Dezbat pentru tine. Un fake cu politruci"

Important este că principalii candidați la președinția patriei au rezolvat cea mai mare durere a românilor: avem dezbatere televizată. Țara răsuflă ușurată. Campania aceasta a strălucit prin imbe cilități pe care noi, ziariștii, le-am transformat în „breaking news”, dar modul în care am um flat această non-știre a depășit până și imaginația mea bolnavă.

Sincer vă întreb: veți avea răbdare să stați 120 de minute înțepenit în fotoliu
pentru a vă uita la Băsescu-Geoană-Antonescu? Ca să aflați ce? Credeți că Geoană va spune adevărul despre Moscova? Iar Antonescu va anunța câți bani primește PNL de la Patriciu, pe bune? Băsescu va face dezvăluiri incendiare despre Hayssam? Sigur că da. Iar la final, Băsescu o va suna pe doamna Kovesi, cerând să fie arestat și el și tovarășii săi de platou.

Dinu Patriciu se întreabă, în Adevărul, "Ce gândește cămila capitalistă".

La începutul secolului al XVIII-lea, un domnitor moldovean, mare intelectual, diplomat și spion totodată, inventa un animal fantastic: struțo-cămila. Poate că era o formă de autoironie în această manifestare de precursor al suprarealismului. Se gândea probabil și la multiplele fațete ale propriei personalități. Acum 20 de ani, ieșirea bruscă dintr-un univers concentraționar și frenezia libertății ne-au făcut pe mulți să ne regăsim, poate, în această ființă extravagantă. Ne-am repezit să facem afaceri, politică, să ne arătăm nouă înșine că suntem puternici și capabili, că putem participa la schimbare, că putem prin noi înșine transforma lumea. Confuzi și exaltați, voiam să le facem pe toate. Încet apoi, apele s-au separat, unii au rămas în politică și, cu timpul, au devenit struți.

Adică stau cu capu-n nisip. Nu toți, dar mulți. Alții și-au urmat destinul de cămilă devenind oameni de afaceri. Frica de capitalism de la început a creat monștri. Vă amintiți în ’90-’91, lumea era speriată de buticari. Mi-amintesc de un domn, cu nume de plantă pișcătoare, care avea un magazin. Se chema Coleus, parcă… O fi venit de la „colosal“, de la „mega“, de la „uriaș“? A dispărut. Ca și teama de buticari.