Nu avem, s-ar zice, pentru marea și criminala devălmășie din iarna lui '89, decât doi vinovați: generalii Stănculescu și Chițac.
Nimic mai legitim decât dorința tuturor românilor (sau, mă rog, aproape a tuturor) de a lămuri, fără echivoc, circumstanțele Revoluției din decembrie 1989. Nimic mai ușor de înțeles decât dorința celor care au pierdut atunci copii, frați, soți, rude apropiate și prieteni de a afla cine sunt vinovații și de a-i vedea pedepsiți după dreptate. Pe acest fundal, mi se pare neliniștitor faptul că, în 2009, lucrurile sunt încă în suspensie. Există teorii, scenarii, interpretări, mai mult sau mai puțin rezonabile, mai mult sau mai puțin documentate, dar nu există o descriere limpede și plauzibilă a faptelor, iar diferitele comisii care s-au ocupat, de-a lungul timpului, de istoria concretă a evenimentului n-au reușit, deocamdată, să închidă dosarul în mod onorabil.
Citește mai mult în Adevărul
