Dumitru Iliescu, fost șef SPP, a făcut o serie de afirmații incendiare la adresa ambasadorului Franței la București, Michele Ramis, privind traducerea legilor Justiției și amenință cu o scrisoare deschisă în care va vorbi despre companiile franceze care au mituit politicieni români.
"V-ATI PIERDUT BUNUL SIMT, MME MICHELE RAMIS, AMBASSADRICE DE FRANCE EN ROUMANIE SAU SUNTETI PROSTANACA???
Am văzut răspunsul pe care l-a dat Excelența Sa Doamna Michele Ramis, Ambasadoarea Frantei la București, inițiativei autorităților române de a-i pune la dispoziție traducerea, în limba engleză, a amendamentelor la legile justiției, pentru o mai bună informare și am rămas stupefiat de lipsa crasă de bun simț a acesteia, de lipsa ei de pregătire și acțiune diplomatică. Esti prostanacă doamna ambasadoare? Crezi ca noi nu știm că aveți în ambasadă persoane care cunosc limba română? Traducerea v-a fost pusă la dispoziție de persoane care, în afară de faptul că cunosc foarte bine limba română, sunt și specialișiti în domeniul dreptului în general și a celui pernal în special. Așa ca traducerea lor a fost și în spiritul legii, nu numai în litera legii", a scris Dumitru Iliescu, fost șef al Serviciului de Protecție și Pază, pe pagina de Facebook.
Acesta acuză Franța că a trimis în România o persoană nepregătită pentru a ocupa funcția de ambasador. Totodată, Dumitru Iliescu amenință cu o scrisoare publică în care va vorbi despre marile faptete de corupție în care au fost implicate firme franceze.
"Rămâne doar ca Guvernul Franței să o retragă de la București și să trimită un ambasador adevărat, profesionist și inteligent. Ea ne vorbește nouă despre corupție, când corupția în Franța este în floare? Au avut mai mulți politicieni de rang înalt, în frunte cu Președintele Franței, ministrul de interne, șefi de partide politice, acuzați și judecați pentru corupție. Companiile lor au exportat corupția în România, mituind decidenții noștri politici pentru a câștiga contracte prin care ne-au devalizat bugetul, cu sute de milioane de euro. Dacă doamna ambasador dorește, am să îi pun la dispoziție acțiunile ilegale, de mare corupție, derulate în România de aceste firme, printr-o scrisoare deschisă. Am să-i dau și numele politicienilor și oamenilor de afaceri corupți din Franța. Să nu mai facă ea pe lupul moralist că ne-am săturat! Să meargă în Franța și să facă sugestii, Parlamentului Franței, cum să amendeze legile justiției în țara ei", mai scrie fostul șef SPP.