Niciodată și de nimeni nu am fost învățat să mă bucur de necazul altuia. Deși scrisul nostru a fost perceput, de la începutul anului și până în momentul acesta, ca fiind foarte pătimaș împotriva (de acum fostului) ministru al educației, Ecaterina Andronescu, niciodată nu am aclamat “demisia” sau “demiterea” din funcție a profesoarei politehniste. Însă, în cazul ei, ca și în cazul ultimilor patru predecesori ai săi, am simțit, așa, din instinct, că de la o zi la alta se va întâmpla “decesul” actualei conduceri. Fără îndoială, cauzele acestei plecări, să zicem forțate, nu se regăsesc în interiorul domeniului pe care Ecaterina Andronescu l-a păstorit. Însă, toată lumea recunoaște, indiferent de evenimentele de pe scena politică, că, mai devreme sau mai târziu, profesoara de la Politehnică tot ar fi părăsit sistemul. Gafele din administrare și lăcomia după putere sunt doar câteva dintre elementele ce ar fi determinat indubitabila despărțire. Se pare ca în jurul clădirii de pe strada “Gen. Berthelot” și-a încolăcit de multă vreme dracul coada, iar blestemul negru nu prea are de gând să părăsească incinta.
Citește mai mult în Gardianul
