Ultimele Stiri· 2 min citire

Accident mortal în Turul Franței

Accident mortal în Turul Franței

Accident mortal în Turul Franței

Publicat19 iul. 2009, 10:26
Actualizat19 iul. 2009, 10:39

Un motociclist al Gărzii Republicane a lovit o femeie de 60 de ani, în timpul etapei a 14-a, în primul incident de acest fel, după șapte ani.

În lumea ciclismului accidentele grave sunt destul de rare, măsurile de protecție impuse de Federația Internațională făcând ca sportivii să fie feriți de pericole pe parcursul curselor. În schimb, protecția spectatorilor este mai degrabă o grijă a fiecăruia, iar când acest lucru nu se are în vedere se produc adevărate drame.

Așa s-a întâmplat în etapa a 14-a a Turului Franței, când o femeie de 60 de ani a fost accidentată mortal de un motociclist al Gărzii Republicane, în timp ce încerca să traverseze șoseaua. Incidentul s-a petrecut la 38 km de start, după trecerea grupului de cicliști evadați și înainte de trecerea plutonului, iar în urma impactului motocicleta a fost percutată în grupul de spectatori de pe margine, rănind doi dintre ei.

O femeie de 61 de ani și-a fracturat piciorul, iar o alta, de 34 de ani, s-a plâns de dureri cervicale. Viteza de rulare a motocicletei era de 90 km/oră, însă cel care a produs accidentul a fost scos din culpă. Accidente precum cel produs sâmbătă sunt destul de rare în Tur, ultimul fiind consemnat în 2002, când un copil de șapte ani a fost omorât de un vehicul al caravanei publicitare, în timpul etapei Bazas-Pau.

De asemenea, un incident similar s-a produs pe 14 iulie 2000, după plecarea de la Avignon, victimă fiind un copil în vârstă de 12 ani.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri