Ultimele Stiri· 1 min citire

A murit compozitorul de origine română Joël Holmes

A murit compozitorul de origine română Joël Holmes

A murit compozitorul de origine română Joël Holmes

Publicat5 sept. 2009, 14:33
Actualizat5 sept. 2009, 14:40
SursăNewsIn

Cântărețul, compozitorul și poetul francez de origine română Joël Holmes, autorul unor melodii cântate de Georges Moustaki și Maurice Fanon în anii '60, s-a stins din viață, miercuri, la vârsta de 81 de ani, într-un spital din regiunea pariziană, a anunțat, astăzi, familia acestuia.

Joël Holmes, născut Joël Covrigaru în 1928, la Tighina în România, a emigrat împreună cu familia sa în Franța, în 1934. Rămas singur după deportarea părinților săi în lagărele naziste, Joël Holmes a fost, pe rând, electrician și fotograf, înainte de a urma cursuri de teatru și de a compune primele melodii.

Este laureat al Marelui premiu al Academiei Charles Cros, în anii '60. Este faimos pentru "La mer m'a donné", cântec scris împreună cu  Georges Moustaki, "Jean-Marie de Pantin`", scris cu Maurice Fanon, "La vie s'en va", "Il y a du chambard dans les marguerites" sau  "Au quai du point du jour".

Din 1954, își cântă melodiile în cabaretele pariziene, alături de Pia Colombo, Maurice Fanon, Georges Moustaki și Jean Ferrat.

Animatorul de televiziune Pascal Sevran, de care era apropiat, i-a reeditat unele dintre melodii în 1990, în colecția "La chance aux chansons".

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri