Ultimele Stiri· 1 min citire

A învins cancerul și apoi a câștigat marele premiu la loto

A învins cancerul și apoi a câștigat marele premiu la loto

A învins cancerul și apoi a câștigat marele premiu la loto

Publicat10 nov. 2009, 20:00
Actualizat10 nov. 2009, 20:03

Premiul cel mare de la loteria Euromillions a fost împărțit între englezul Les Scadding și un sindicat al it-iștilor din Liverpool. Les, care în urmă cu cinci ani s-a vindecat de cancer, avea o descoperire bancară de 68 de lire în momentul în care numerele sale au ieșit câștigătoare.

Les Scadding, care de aproape un an nu mai avea serviciu, a crezut, atunci când și-a verificat prima oară biletul, că a câștigat în jur de 50.000 de lire, dar când a ajuns acasă și a verificat pe internet, a descoperit că avea toate numerele corecte.

Deși a spus că nu a reușit să doarmă de când a descoperit câștigul și până și-a ridicat banii, Les a mărturisit că nu a fost foarte surprins, pentru că, în adâncul sufletului lui, a știut mereu că o să câștige. El devenise chiar și obiectul amuzamentului copiilor lui, care nu credeau că o să câștige vreodată. "Fiica mea, care locuiește în Abu Dhabi, mă întreba mereu dacă am câștigat la loto, iar eu îi spuneam că data viitoare o să câștig".

Les Scadding și soția lui, Samantha au multe lucrurie de făcut cu banii: vor renunța temporar la muncă, își vor cumpăra o reședință în Barbados, își vor mări casa, își vor ajuta copiii, vor face donații... Les, personal, vrea un Range Rover sport, pentru că nu a avut niciodată o mașină nouă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri