A doua etapă de modernizare a fregatelor ar trebui începută în două luni

A doua etapă de modernizare a fregatelor ar trebui începută în două luni
Etapa a doua de modernizare a fregatelor "Regina Maria" și "Regele Ferdinand" ar trebui să înceapă până la sfârșitul acestui trimestru, adică până în septembrie, a declarat șeful Resurselor din cadrul Statului Major al Forțelor Navale, contraamiralul de flotilă Dan Popescu.
"Programul Fregatei e un alt program major, care a fost inițiat în urmă cu ceva ani și care în momentul de față își așteaptă finalitatea. Etapa I de achiziție a constat în revitalizarea navelor și utilizarea lor într-o configurație acceptată de Forțele Navale și a fost finalizată.
Acum așteptăm ca în scurt timp, sperăm noi până la finele acestui trimestru, să fie startată și procedura pentru etapa a II-a de modernizare a fregatelor", a declarat Popescu, în cadrul conferinței de presă pentru promovarea expoziției de tehnică navală "Naval Defense Exibition", care va avea loc în perioada 14-16 august la Constanța.
Ministerul Apărării a publicat, recent, pe sistemul electronic de achiziții publice, anunțul de intenție pentru etapa a doua de modernizare a fregatelor "Regina Maria" și "Regele Ferdinand", în valoare de 1.374.335.941 de lei, fără TVA.
Anunțul a fost postat pe site-ul www.e-licitatie.ro pe data de 14 iulie 2009.
Potrivit acestuia, MApN și-a propus să realizeze un contract multianual, ale cărui costuri ar fi estimate la aproximativ 345 de milioane de euro, iar data prevăzută pentru începerea procedurilor de adjudecare a fost stabilită pentru 15 iulie 2009.
De altfel, conform unor surse din minister, MApN a încheiat separat și un contract de mentenanță de urgență cu două firme englezești, în valoare de aproximativ jumătate de milion de euro. Una dintre firme este Rolls Royce, cea care deține drepturile pentru motoarele care echipează cele două fregate.
Agenția de presă NewsIn a scris, în luna mai, că MApN a selectat 11 firme din străinătate furnizoare pentru statele membre NATO și UE, pe care le va invita să participe la negocierile privind modernizarea fregatelor "Regina Maria" și "Regele Ferdinand" și printre care ar putea fi și BAE Systems.
"Pentru etapa a doua de modernizare a fregatelor avem documentațiile de atribuire finalizate, iar procedura specifică de negociere va fi demarată, zicem noi, înainte de mijlocul anului. Etapa a doua de modernizare, care are ca scop realizarea în totalitate a cerințelor Statului Major al Forțelor Navale, se va realiza printr-o procedură specifică, competitivă, la care vor fi invitate să ia parte mai multe companii de renume. Se preconizează transmiterea invitațiilor de participare la începutul semestrului doi al anului curent, în iunie", a declarat, pentru NewsIn, secretarul de stat pentru Armamente din MApN, Ionel Aurel Lascu.
Astfel, MApN a selectat 11 firme pentru a participa la o procedură specifică de negociere, care a fost aprobată prin hotărâre de guvern, pentru adjudecarea contractului de modernizare a fregatelor "Regina Maria" și "Regele Ferdinand".
Departamentul pentru Armamente a comunicat, la solicitarea NewsIn, că firmele care urmează să fie invitate reprezintă principalii furnizori din Europa și SUA și au desfășurat contracte pentru navele noi sau modernizate din cadrul flotelor aparținând NATO și UE. Totuși, MApN a comunicat că lista firmelor are un caracter confidențial și nu poate fi publicată.
Surse militare au declarat că printre firmele selectate de MApN se regăsește compania italiană Orizzonte Sistemi Navali și cea olandeză Thales Group. De altfel, în cursul anului 2006, compania Oto Melara a încheiat un contract cu Romtehnica pentru livrarea muniției de 76 de mm pentru fregatele T 22, pe care l-au finalizat în 2008. La licitație ar putea să se înscrie și compania BAE Systems, de la care au fost cumpărate navele, însă aceasta va avea un dezavantaj, întrucât nu și-a respectat angajamentele de offset în cadrul primului contract pe care l-au avut cu MApN, potrivit reprezentanților ministerului.
Aceștia mai spun că procedura se va desfășura după principiul dialogului competiv și va dura între 6-9 luni, iar finalizarea lucrărilor este preconizată să aibă loc peste alți trei ani-patru ani.
Ministerul Apărătii dorește, însă, ca firma ce va fi desemnată câștigătoare să termine lucrările mai repede, pentru că în 2011-2012 echipamentele care se află în acest moment pe fregate ar trebui să iasă din uz. Practic, în lipsa modernizării, cele două fregate nu vor mai putea face față cerințelor NATO și nu vor mai putea participa la misiuni internaționale.
Pe lângă modernizarea fregatelor, firma care va câștiga licitația va trebui să asigure și serviciile de întreținere și mentenență pentru cele două nave de război.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























