Șaptezeci și șapte de români dintr-o tabără de la periferia orașului italian Bologna au primit ordin să părăsească teritoriul Italiei în decurs de 30 de zile, pentru că nu îndeplinesc condițiile de ședere în Peninsulă, relatează cotidianul Il Resto del Carlino.
Autoritățile italiene au defășurat miercuri o operațiune într-o tabără ilegală de la periferia orașului Bologna, unde locuiau 110 români, care au fost însoțiți la secția de poliție. Dintre aceștia, 91 au fost acuzați de ocupare ilegală de terenuri, iar 77 trebuie să părăsească țara în 30 de zile.
Din totalul de 110 români, 43 sunt femei și 19 minori, dintre care mulți sunt cunoscuți forțelor de ordine pentru diferite infracțiuni.
În Italia, unde fenomenul imigrației a luat amploare în urmă cu circa 20 de ani, catalizatorul acestui climat tensionat pare să fie teama de din ce în ce mai mare de infracțiuni - deși statisticile arată că numărul de crime, de exemplu, este sub media europeană.
Anchetele superficiale sunt destul de comune, dar episodul violării unei adolescente în vârstă de 14 ani, într-un parc din Roma, a declanșat o nouă isterie mediatică și politică, un fenomen care apare din ce în ce mai des în țara de origine a Mafiei, atunci când pentru o infracțiune sunt acuzați străini.