Viitorul cod al Educației atacă nepotismul universitar, dar în foarte mică măsură. Ministerul Educației vrea ca funcțiile de conducere dintr-o universitate să nu mai fie ocupate de două persoane care sunt în același timp soț și soție sau tată și fiu. În schimb, nepoții, frații, cumnatele sau finii vor putea lucra în continuare cot la cot, ocupând chiar funcții de conducere în aceeași universitate.
Nepotismul a îmbolnăvit peste 40 de universități din țară, spune un raport al Coaliției pentru Universități Curate. În plus, posturile scoase la concurs sunt ''cu dedicație'', dar beneficiază de acoperire legală.
De exemplu, la Universitatea din București sunt peste o sută de clanuri de familie, iar alte cinsprezece regăsim la Universitatea Politehnica. Tot in Capitală, la Universitatea de Științe agronomice și Medicina Veterinară, la Universitatea de medicină și farmacie sau la SNSPA, 30%din angajați sunt rude.
Situația se repetă în aproape toată țara. Spre exemplu, la Universitatea Eftimie Murgu din Reșita, Universitatea Constantin Brancuși din Târgu Jiu sau la Universitatea din Craiova. Acolo, foarte multe rude de gradul I sau II, de la fii și fiice și până la verișoare și nepoti au fost angajate în structuri conduse de părinții lor, care ocupă funcții de decizie la nivelul rectoratului, decanatelor și catedrelor.vAceeași situație, de altfel, și la Universitatea Lucian Blaga.
Raportul identifică si câteva universități unde nu se predă nepotismul. De exemplu, Academia Națională de Educație Fizică și Sport din Bucuresti. Una dintre concluziile raportului este că nepotismul ridică semne de întrebare cu privire la obiectivitatea promovărilor și a evaluărilor colegiale. Acolo unde unul dintre membrii familiei ocupă o funcție de conducere, aceasta poate afecta negativ inclusiv distribuția normelor didactice și, implicit, a veniturilor.