Ultimele Stiri· 1 min citire

21 de militari români vor participa la instruirea noii Armate Naționale a Afganistanului

21 de militari români vor participa la instruirea noii Armate Naționale a Afganistanului

21 de militari români vor participa la instruirea noii Armate Naționale a Afganistanului

Publicat27 oct. 2009, 09:27
Actualizat28 oct. 2009, 01:00
SursăNewsIn

Un grup de militari români din cadrul Batalionului 495 Infanterie „Căpitan Ștefan Șoverth” din Cornetu vor participa, în perioada noiembrie 2009–aprilie 2010, la continuarea procesului de operaționalizare a noii Armate Naționale a Afganistanului (A.N.A.), în cadrul misiunii ISAF.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naționale (MApN), ceremonia de plecare în teatrul de operații a detașamentului ANA Training XIII va avea loc astăzi, începând cu ora 11.00, la sediul Batalionului 495 Infanterie din Cornetu.

ANA Training are drept scop instruirea și consilierea ofițerilor și subofițerilor afgani pe timpul planificării, pregătirii și executării misiunilor de menținere a păcii, se mai arată în comunicatul MApN.

"Vor pleca 21 de militar care vor fi consilieri pentru Armata Afgană și care vor acționa cu preponderență în Kabul, dar și în alte zone din Afganistan", a declarat maiorul George Cosma, din cadrul Batalionul 495 Infanterie.

În pezent, în Afganistan acționează 1045 de militari români, din care 987 în cadrul misiunii ISAF, aflată sub control NATO și 58 în cadrul misiunii coaliției internaționale "Enduring Freedom".

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri