Un zbor internațional al celei mai cunoscute companii aeriană din Australia, a fost anulat la Roma după ce mai mulți pasageri au fost mușcați de ploșnițe de pat. Incidentul a declanșat o operațiune de dezinsecție completă a aeronavei și a lăsat zeci de călători blocați în capitala Italiei timp de până la două zile.
Potrivit publicației australiene News.com, problema a fost descoperită la bordul unui Boeing 787 Dreamliner care opera populara rută directă Perth-Roma, una dintre cele mai căutate legături aeriene dintre Australia și Italia.
Ploșnițele au redevenit insecte dăunătoare odată cu amplificarea turismului internațional
Incidentul a fost semnalat după zborul de vineri, 9 octombrie 2026, iar compania a decis să anuleze cursa de întoarcere Roma-Perth programată pentru sâmbătă. Pasagerii afectați au primit cazare și au fost rerutați pe alte zboruri în următoarele 48 de ore.
Eliminarea ploșnițelor necesită fumigare și scoaterea temporară a avionului din exploatare, procedură care poate dura mai multe ore sau chiar zile.
Cât de afectată este România de revenirea ploșnițelor?
Incidentul nu este unul izolat. Specialiștii avertizează că ploșnițele de pat cunosc o revenire puternică la nivel global, după ce au fost aproape eradicate în a doua jumătate a secolului trecut. Creșterea numărului de călătorii internaționale permite insectelor să fie transportate cu ușurință în bagaje, haine sau mobilier, în timp ce multe populații de ploșnițe au devenit rezistente la insecticidele utilizate în mod obișnuit, arată analiza publicată în revista de specialitate Current Trends in Natural Sciences.
Fenomenul este observat tot mai des și în România. O cercetare publicată în 2024 arată că numărul cazurilor de infestare cu ploșnițe de pat este în creștere, pe fondul dezvoltării turismului și al intensificării schimburilor comerciale internaționale. Autorii studiului notează că aparițiile raportate în țară au devenit tot mai frecvente în ultimii ani.