Inteligența artificială de la Meta, prinsă că a furat din manuale și opere literare. Proces cu scântei pentru Mark Zuckerberg

Inteligența artificială de la Meta, prinsă că fură din manuale
Editurile Elsevier, Cengage, Hachette, Macmillan și McGraw Hill au dat marți în judecată, într-un tribunal federal din Manhattan, platformele Meta, acuzând gigantul tehnologic că le-a folosit fără permisiune cărțile și articolele științifice pentru a-și antrena modelul de inteligență artificială Llama, informează Reuters.
Editurile, alături de scriitorul Scott Turow, au susținut, într-o plângere colectivă, că Meta a piratat milioane de lucrări care le aparțin și le-a folosit fără acord pentru a-și antrena modelele lingvistice mari ca acestea să poată răspunde întrebărilor puse de oameni.
''AI stimulează inovația, productivitatea și creativitatea pentru indivizi și companii, iar instanțele au constat în mod corect că antrenarea AI cu materiale protejate de drepturi de autor poate fi considerată utilizare corectă'', a răspuns marți un purtător de cuvânt al Meta într-un comunicat.
''Vom lupta cu hotărâre în acest proces''.
Lucrările copiate de inteligența artificială
Editorii susțin că Meta a piratat lucrări, de la manuale la articole științifice sau la romane printre care ''The Fifth Season'', de N.K. Jemisin, și ''The Wild Robot'', de Peter Brown, în scopul antrenării AI. Au cerut instanței permisiunea de a reprezenta un grup mai mare de titulari de drepturi de autor și o sumă nespecificată cu titlul de despăgubiri bănești.
''Încălcarea regulilor pe scară largă de către Meta nu este progres public, iar AI nu va fi niciodată implementat așa cum trebuie dacă companiile din domeniul tehnologic prioritizează site-uri piratate în locul erudiției și imaginației'', a spus Maria Pallante, președinta Asociației editorilor americani, într-un comunicat.
Drepturile de autor, sub semnul întrebării
Procesul deschide un front nou în disputa în plină desfășurare privind drepturile de autor dintre creatori și companii din domeniul tehnologic în legătură cu antrenarea AI, care a determinat zeci de scriitori, companii media, artiști vizuali și alți reclamanți să dea în judecată companii precum Meta, OpenAI și Anthropic pentru încălcarea drepturilor de autor. Toate cazurile aflate pe rol vor trebui să stabilească dacă sistemele AI au folosit în mod corect materialele protejate de drepturile de autor, în scopul creării de conținut nou și transformator.
Primii doi judecători care s-au ocupat de această problemă au dat sentințe contradictorii anul trecut. Anthropic a fost prima mare companie AI care a stabilit o înțelegere într-unul din cazuri și a acceptat anul trecut să plătească unui grup de scriitori 1,5 miliarde de dolari pentru a soluționa un proces colectiv care altfel ar fi costat compania alte miliarde de dolari pagube pentru presupusă piraterie.
Citește și:
- 21:08 - O cercetătoare genială a murit în condiții suspecte: „Dacă vedeți un raport care spune că m-am sinucis, nu este adevărat”
- 21:02 - WhatsApp lucrează un nou design pentru chat-uri. Nimic nu va mai arăta la fel după implementarea interfeței „Liquid Glass”
- 16:53 - Polițiștii rutieri au început să fie înlocuiți de roboți AI în intersecții. Nimic nu le scapă și elimină orice „tocmeală” - VIDEO
- 19:54 - Procesul care poate schimba viitorul AI. Ce acuză Elon Musk
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














