Fotbalistul brazilian Ronaldinho a declarat, luni, pentru cotidianul O Dia, că va lucra împreună cu DJ-ul francez David Guetta la un proiect muzical, informează L'Equipe.
"Există un proiect de colaborare pe care dorim să-l realizăm în curând. Deocamdată nu sunt puse la punct toate detaliile. Ne-am întâlnit la Las Vegas și am discutat despre acest proiect de muzică electronică. Noi ne-am cunoscut în 2002 la Paris", a spus Ronaldinho.
Jucătorul brazilian, care a terminat de înregistrat un DVD cu muzicianul brazilian Wesley Safadao, a menționat că nu intenționează să se retragă din fotbal. "Fotbalul este încă prezent în viața mea. În zilele următoare voi lua o decizie cu privire la echipa pentru care voi juca în viitor", a afirmat Ronaldinho, în vârstă de 36 de ani, conform news.ro.
Câștigător al Balonului de Aur în 2005, Ronaldinho a jucat în cariera sa la formațiile Gremio Porto Alegre, Paris Saint-Germain, FC Barcelona, AC Milan, Flamengo, Atletico Mineiro, Queretaro și Fluminense.