Baschetul constănțean și-a pierdut unul dintre corifei: profesorul Eugen Simionescu, nea Simi, cum îl cunoșteau cei mai mulți - a încetat din viață, la vârsta de 89 ani.
Născut la Reșița, în data de 9 septembrie 1932, Eugen Simionescu a început baschetul, ca jucător, în 1948, la Timișoara, când se juca cu mingi de piele cusute pe dinafară. De asemenea, a mai jucat handbal în 11 și în 7, dar și rugby. A mai îmbrăcat tricourile echipelor Știința ICF și Farului Constanța.
Absolvent al ANEFS București, a fost repartizat, în anul 1958, la Constanța. A activat ca profesor la Școala Sportivă, Liceul „Mircea cel Bătrân”, Școala generală nr.12 și Liceul de Artă, de unde a ieșit la pensie.
A fost antrenor al echipei Farul, dar și al lotului național de junioare al României, scrie cugetliber.ro.
Ca arbitru, a activat de la categoriile mini-baschet, juniori, Divizia B și Divizia A, până la jocuri internaționale. A arbitrat și la Cupa Mării Negre, la fete, dar și un meci internațional, România - Finlanda.