Căpitanul naționalei de handbal feminin a României, Cristina Neagu, a vorbit într-un interviu acordat News.ro despre turneul final al CE din Suedia, clasarea finală pe locul 5, cum s-a luat decizia ca ea să nu joace în ultimul meci, cu Germania, dar și despre planurile personale de viitor.
Cristina Neagu nu a jucat, vineri, în ultimul meci al României la CE din Suedia, în care tricolorele au învins Germania, cu 23-22, încheind astfel competiția pe locul 5.
Căpitanul naționalei României a evoluat în șase meciuri, marcând 46 de goluri, cu care rămâne în cursa pentru titlul de golgheter.
- Cristina, felicitări pentru clasarea pe locul 5. Cum e acest loc față de ce șanse vi se dădeau la plecare?
- Este un loc foarte bun, după situația care a fost la Jocurile Olimpice. A fost un turneu bun pentru noi, chiar dacă premisele nu era foarte încurajatoare, iar unii spuneau că nu vom trece nici de prima grupă. Mă bucur că fetele tinere care au venit la națională au prins ceva experiență și cred că vom arăta bine în viitor. Am fost așa de aproape de semifinale, iar dacă ne calificam era un turneu cu adevărat extraordinar pentru noi. Asta este, trebuie să învățăm și din înfrângeri, suntem foarte fericite că suntem pe o pantă ascendentă și sper să continuăm tot așa.
- Nu ai jucat în ultimul meci cu Germania. A fost decizia ta sau a antrenorului?
- A fost o decizie de comun acord cu antrenorul Ambros Martin. A fost ideea mea, pentru că la finalul meciului cu Danemarca suferisem și o entorsă, înaintea Europenelor m-am antrenat foarte puțin, sunt obosită și m-am gândit la sănătatea mea. Ambros mi-a spus și el că vrea să testeze toate jucătoarele și atunci așa s-a luat decizia, împreună.
- Cum te simți în plan individual după acest turneu?
- A fost bine, este un rezultat foarte bun al României. Personal, îmi doresc întotdeauna medalii, la fiecare turneu, și cred că e normal să fie așa, pentru că dau tot ce pot de fiecare dată. După acest turneu cred că trebuie să conteze lucrurile pozitive, care sunt mai multe decât cele ce trebuie corectate. Viitorul sună bine pentru noi și pentru naționala României.
- Ce urmează pentru tine? Toată lumea așteaptă și un anunț din partea ta privind viitoarea destinație la club.
- Am o săptămână liberă, voi fi acasă, e singura perioadă de liniște până la finalul sezonului. Vreau să mă relaxez și să nu mă mai gândesc la handbal. În ianuarie voi pune totul cap la cap și voi lua o decizie. Sunt mai multe oferte, inclusiv din România, cum a fost în fiecare an, și o să văd ce va fi mai bine pentru mine. Acum mă gândesc doar la familie, cei dragi și relaxarea de acasă.
Naționala de handbal feminin a României a învins vineri, la Goteborg, reprezentativa Germaniei, cu scorul de 23-22 (11-11), în ultimul meci la Campionatul European, pe care tricolorele l-au încheiat pe locul 5.