Locuitorii cartierului Greenfield din Sectorul 1 al Capitalei vor beneficia, în curând, de o a doua cale de acces, după ce primarul George Cristian Tuță a semnat autorizația necesară începerii lucrărilor. Noul drum va face legătura cu DN1 și Șoseaua de Centură, având rolul de a reduce traficul și de a îmbunătăți accesul către cartier.
Anunțul a fost făcut marți de edil, printr-o postare pe Facebook, în care a precizat că proiectul „Acces 2” poate intra în faza de execuție.
„Cartierul Greenfield capătă, în sfârșit, a doua ieșire, iar construcția poate începe. Am semnat autorizația pentru «Acces 2»: o cale reală spre DN1 și Centură”, a transmis George Cristian Tuță.
Potrivit acestuia, noul traseu va avea o lungime de 217 metri și va include un carosabil cu lățimea de șapte metri, trotuare pe ambele părți, benzi dedicate pentru viraj și o trecere peste calea ferată, care va conecta Aleea Teișani cu strada Horia, Cloșca și Crișan. Documentația pentru autorizare a fost depusă pe 27 mai, iar costurile lucrării vor fi suportate integral de dezvoltatorul imobiliar.
O soluție pentru un cartier cu peste 7.000 de locuitori
Primarul a subliniat că investiția răspunde unei probleme vechi de infrastructură, în condițiile în care Greenfield are în prezent o singură cale de acces, cu o bandă pe sens, ceea ce generează blocaje zilnice.
Edilul a amintit și incidentul din iulie anul trecut, când o furtună a blocat Aleea Teișani, iar cartierul a rămas timp de mai multe ore fără acces pentru ambulanțe și autospecialele de pompieri.
„Un oraș se vede în zilele lui rele, nu în cele bune”, a afirmat George Cristian Tuță, explicând că situația actuală este rezultatul unor decizii administrative luate de-a lungul anilor.
„Întâi drumurile, apoi noile apartamente”
Primarul Sectorului 1 consideră că dezvoltarea cartierului a fost permisă într-un ritm mai rapid decât realizarea infrastructurii necesare, fiind emise autorizații de construire înainte de amenajarea căilor de acces prevăzute în Planul Urbanistic Zonal.
„S-a lăsat cartierul să crească mai repede decât drumurile lui și e ușor să semnezi pentru un bloc nou, mai greu să răspunzi de el zece ani mai târziu”, a declarat edilul.
Acesta a anunțat că a transmis investitorului un mesaj clar: nu vor mai fi autorizate noi dezvoltări până la finalizarea celor trei căi de acces planificate. „Întâi drumurile, apoi recepția noilor apartamente”, a punctat Tuță.
Investiții și în infrastructura educațională
Pe lângă proiectul rutier, administrația locală lucrează și la finalizarea școlii din cartier. Primarul a precizat că proiectul se află în etapa de achiziție a mobilierului și că au fost stabilite termene și jaloane clare pentru constructor, cu sancțiuni în cazul nerespectării acestora.
„Un cartier nu se măsoară în apartamente vândute, ci în copiii care au unde învăța și în oamenii care au cum să ducă o viață normală”, a transmis George Cristian Tuță.
Prin realizarea celei de-a doua căi de acces, autoritățile urmăresc fluidizarea traficului, creșterea siguranței locuitorilor și îmbunătățirea accesului serviciilor de intervenție într-unul dintre cele mai populate cartiere rezidențiale din nordul Capitalei.