Tăriceanu schimbă planurile lui Dragnea. Ședința coaliției de luni, în care urma să de discute despre suspendarea lui Ioahnnis nu va mai avea loc, anunță Codrin Ștefănescu, după ce Tăriceanu a plecat în concediu, iar conducerea Senatului va fi asigurată de luni până miercuri, inclusiv, de Adrian Țuțuianu. Pe de altă parte, Liviu Dragnea nu se lasă: la ora 14.00 ar urma să fei o ședință a conducerii PSD în care se va dezbate suspendarea.
Coaliția urmează să decidă dacă va demara procedurile de suspendare ale președintelui, în contextul în care șeful statului refuză de o lună să pună în aplicare decizia CCR de revocare a Laurei Codruța Kovesi. Liviu Dragnea anunța pentru luni ședința coaliției, însă Tăriceanu a plecat din țară.
Codrin Ștefănescu anunță că nu mai are loc ședința
"Sigur că dacă îi întrebi pe ai noștri din județe și electoratul nostru, toată lumea ne zăpăcește la cap cu suspendarea. Este o presiune fabuloasă, inclusiv în spațiul online. Dar nu poți să iei decizia aceasta până nu analizezi tot. Tot înseamnă tot, costuri, voturi, procent, în ce dată și cum, dacă este necesar, nu este necesar, ce spune Constituția, cât are Iohannis ca să respecte decizia. Toate chestiile acestea nu le poți gândi cu inima, așa sufletește cum fac eu. Se face o comisie mixtă PSD-ALDE care trebuie să întocmească, nu un raport, că nu suntem la comuniști, niște puncte de vedere. Astea pot fi gata în seara aceasta, pot să fie gata mâine. O să le discutăm și vedem despre ce este vorba, punem întrebări «de ce așa și nu așa?». În orice caz, din partea electoratului, partea mare care ne susține este o presiune fabuloasă pentru suspendare, pentru că deja este bătaie de joc modul în care tratează Iohannis chestiunea aceasta legată de Constituție e așa un fel de «hai să luăm la mișto tot poporul».”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Codrin Ștefănescu, secretar general adjunct al PSD.
Acesta a mai afirmat că nu va fi o ședință a coaliției în cursul zilei de luni, așa cum anunțase inițial Liviu Dragnea, dar că social democrații vor citi opinia juriștilor.
“După opinia PSD in corpore, are mână liberă (n.r. Liviu Dragnea) să anunțe că mergem la procedura de suspendare. Fără discuție. Logica spune însă că te uiți pe punctele de vedere făcute de cei mai buni juriști și analiști pe care îi avem în ambele partide și cred că îi avem pe cei mai buni oricum. Ținem cont. Din punct de vedere al susținerii, Dragnea are susținerea integrală a opiniei publice pro PSD și pro coaliție”, a afirmat liderul PSD, pentru MEDIAFAX.
Codrin Ștefănescu declară că liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, poate fi înștiințat și prin mail despre concluziile comisiei de juriști , având în vedere că Tăriceanu este plecat din țară în zilele următoare.
"Varianta logică este că liderii coaliției trebuie să aștepte toate punctele de vedere", spune Ștefănescu, care completează: “Tot am sperat că Iohannis va ține cont de decizia Curții. Aceasta a fost toată speranța permanentă. Tot am sperat că va aplica și el decizia, de îndată. Au trecut cât 31 de zile. Este mult prea mult. Am înțeles că îi aperi pe băieții ăștia veseli, statul securist. Am înțeles că ți-este frică, că ți-au promis că te pun președinte. O să vedem cum o să fie la alegeri. Îți acceptăm absolut orice: că ne înjuri de la Cotroceni, de la tribuna oficială a Administrației Prezidențiale. Nu se întâmplă nicăieri pe glob așa ceva, dar îi acceptăm că așa suntem la noi în Balcani, să ne înjuri de acolo, cu nume, cu prenume, să ne faci pe toți penali”.
Tăriceanu a plecat în concediu, în plin scandal
Călin Popescu Tăriceanu a anunțat că va pleca în concediu cu familia, cel mai probabil în străinătate. Totul, în contextul în care Liviu Dragnea a anunțat că luni în Coaliția de guvernare se va discuta despre suspendarea președintelui Klaus Iohannis. Însă se pare că Tariceanu nu va fi prezent, conform Monitorului Oficial unde a fost publicat anunțul delegării președinției Senatului.
Liviu Dragnea a anunțat că i-a transmis lui Tăriceanu că suspendarea lui Iohannis trebuie să fie o opțiune serioasă, iar luni vor avea o întâlnire in acest sens în care vor decide dacă vor iniția sau nu suspendarea președintelui.
Liviu Dragnea a vorbit despre suspendarea președintelui Iohannis, joi, după ședința de plen:
”Eu am discutat acum cu domnul Tariceanu și i-am spus că din punctul meu de vedere, suspendarea președintelui trebuie să fie o opțiunea serioasă pentru că, dacă doar stăm și ne plângem, nu respectă azi Constituția, nu respectă mâine Constituția, poate mai trimite una alt consilier prezidențial să amenințe un alt judecător de la CRR, o fi trimis consilieri prezidențiali să amenințe și judecători la ÎCCJ. (...) Și dacă noi doar stăm și constatăm, nu ne exercităm un atribut important al acestui for care este forul suprem din România", a declarat Dragnea la Parlament.
Liviu Dragnea a mai spus că luni vor lua o decizie în privința suspendării: "Și domnul Tăriceanu a spus că este de acord și că trebuie să analizăm foarte serios zilele astea și că luni trebuie să luăm o decizie - da sau nu. Dacă doar stăm și constatăm nu ne exercităm un atribut important”, a mai spus Dragnea.