Victor Ponta denunță pactul de coabitare cu Traian Băsescu. Premierul a declarat, în această seară, într-o intervenție la un post TV, că i-a trimis o scrisoare în acest sens șefului statului. Pactul dintre premier și președinte s-a semnat pe 12 decembrie 2012.
Pactul de coabitare dintre Traian Băsescu și premierul Victor Ponta nu mai este în vigoare. Anunțul a fost făcut de șeful Executivului într-o emisiune televizată.
"Denunț pactul de coabitare, din moment ce Traian Băsescu a zis că totul a fost o păcăleală", a spus Victor Ponta.
Șeful Executivului a făcut trimitere la declarația de ieri a șefului statului în care acesta a susținut că celebrul Pact de coabitare din 2012 a fost semnat "pe lipsa de experiență a lui Ponta".
"Slavă Domnului, pe lipsa de experiență a lui Ponta am reușit să semnez celebrul Pact de coabitare", a spus, ieri, Traian Băsescu, într-un interviu acordat B1TV. Întrebat dacă l-a păcălit pe Ponta, acesta a răspuns: "Da!"
Potrivit MEDIAFAX, Guvernul a confirmat faptul că premierul Ponta a transmis, astăzi, președintelui Traian Băsescu scrisoarea de denunțare a pactului de colaborare instituțională semnat de cei doi, ca urmare a declarațiilor făcute marți de șeful statului.
"Ținând cont de declarațiile pe care le-ați făcut în data de 05 august, amintite anterior, devine evident că Pactul de colaborare instituțională nu mai produce efectele politice și instituționale pentru care a fost întocmit. În urma afirmațiilor pe care le-ați făcut public în ziua de marți, devine clar pentru toți românii, dar și pentru partenerii noștri că ați semnat acest document cu rea-credință, fără a vă asuma în realitate principiile sale. Prin urmare, vă aduc la cunoștință pe această cale faptul că, în actualele condiții, nu mai pot considera valabil Pactul de coabitare instituțională semnat în decembrie 2012", afirmă premierul în document.