Presedintele Klaus Iohannis nu s-a aratat ingrijorat cu privire la avertismentul cancelarului german Angela Merkel ca europenii "trebuie sa-si ia soarta in propriile maini" pentru nu se mai pot baza pe americani.
Seful statului a comentat, luni, aceasta declaratie si perspectivele relatiei transatlantice, cu precadere cea intre Uniunea Europeana si Statele Unite.
"Nu este cazul sa ne facem griji ca aceasta relatie va disparea, ea poate sa fie mai intensa sau poate sa fie mai putin intensa, daca conditiile politice se schimba. Relatiile raman importante si raman solide. Si Romania este de parere ca trebuie sa ramana unite", a spus Iohannis.
In plus, acesta este de parere ca declaratia Angelei Merkel a venit ca urmare a unor "asteptari care nu au fost atinse" in cadrul summit-ului NATO de la Bruxelles, de joi.
Duminica, Angela Merkel a spus ca Germania si Europa urmaresc sa ramana in relatii bune cu Statele Unite si cu Marea Britanie, insa "trebuie sa ne luptam pentru propriul nostru destin".
„Vremurile în care ne puteam baza în totalitate pe alții s-au cam sfârșit, dupa cum mi-am dat seama în ultimele zile. Noi, europenii, trebuie să ne luăm cu adevărat destinul în propriile mâini, bineințeles, având drept prieteni Statele Unite, Marea Britanie și, atunci când e posibil, chiar Rusia și alte țări", a declarat cancelarul german Angela Merkel duminică, la München, la un miting electoral .
„Dar trebuie să știm că trebuie să luptăm noi înșine pentru soarta noastră", a punctat cancelarul federal, adăugând că relațiile cu președintele francez, Emmanuel Macron, trebuie să fie mai strânse. Aceste declarații au avut un ecou nu numai la Berlin, ci și în multe cancelarii.
Luni, Berlinul a venit cu precizari, prin purtatorul de cuvant al lui Merkel, Steffen Seibert, care a transmis ca afirmatiile de duminica vin din partea unei persoane care este o "atlantista convinsa", relateaza ziare.com.
"Pentru ca relatiile trans-atlantice sunt extrem de importante pentru cancelar, este corect, din punctul sau de vedere, sa vorbeasca deschis despre diferende", a mai spus Siebert. Cu alte cuvinte, tocmai importanta acestor relatii face ca si vorbele cancelarului sa cantareasca mai mult.
Ministrul de Interne britanic, Amber Rudd, a răspuns că Marea Britanie va rămâne un aliat puternic al Uniunii Europene și după ce va ieși din blocul comunitar. „În cadrul negocierilor privind ieșirea din UE, vom putea asigura Germania și alte țări europene că le vom fi un partener solid. Un partener solid pentru apărare, securitate și sperăm și pentru comerț“, a subliniat ministrul britanic de interne la BBC.Uniunea Europeană a reacționat prin vocea purtătorului de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas. Aceasta a spus că . Acesta a spus că „UE trebuie să-și asume propriul destin“, dar în același timp să rămână „deschisă către lume“.Întrebat despre cheltuielile militare ale europenilor, cărora președintele Donald Trump le-a cerut să-și sporească bugetele apărării, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene a răspuns că această instituție va publica la începutul lunii iunie un document de reflecție asupra acestui sector.Însă el a menționat de asemenea că Jean-Claude Juncker consideră că în evaluarea contribuției UE în sectorul apărării trebuie să se meargă „dincolo de dezbaterea privind 2%'' din PIB pentru bugetele apărării, adică să se țină cont și de contribuția europeană pentru ajutorul umanitar destinat refugiaților, care în opinia CE joacă de asemenea un rol în ''stabilitatea și pacea mondială“.