Politica· 2 min citire

Iohannis , la Biroul Executiv al PNL de la Sibiu

Iohannis , la Biroul Executiv al PNL de la Sibiu

Iohannis , la Biroul Executiv al PNL de la Sibiu

Publicat23 aug. 2018, 17:02
Actualizat24 aug. 2018, 17:35

Președintele Klaus Iohannis a sosit la ședința liderilor PNL, la Sibiu! Este a doua oară în ultimele săptămâni când șeful statului participă la reuniunile liberalilor.

Președintele Klaus Iohannis participă vineri la ședința de vineri a Biroului Executiv al PNL, care are loc la Sibiu. Invitația a fost făcută șefului statului de către liderul liberalilor, Ludovic Orban.

BEx al PNL are loc vineri, ora 17.00, la hotelul Hilton, din Sibiu, au completat sursele citate.

"Va fi o ședință informală în care se va vorbi despre despre alegerile de anul viitor, europarlamentare și despre cele prezidențiale și despre cum se poate implica și cum poate sprijini PNL președintele României în exercitarea mandatului de asigurare a președinției Consiliului Uniunii Europene, în prima jumătate a anului viitor. Fiind la Sibiu, e posibil să avem și o vizită onorifică a domnului Klaus Iohannis", au spus, pentru Mediafax, surse politice.

Sursele menționate au mai precizată că deorece "Sibiul va fi gazda unei importante reuniuni europene la nivel de șefi stat și de guvern în 2019, probabil că multe din întrebări vor fi despre temele majore de pe agenda europeană".

Președintele Klaus Iohannis a participat, pe 4 august, la ședința Consiliului Național al PNL care a avut loc la Palatul Parlamentului. Acesta le-a cerut liberalilor să vină cu un program solid pentru a reprezenta o alternativă reală în politică și i-a îndemnat să vorbească cu oamenii care sunt în stradă. Șeful statului a atacat, în discursul său, guvernarea PSD, spunând că scopul real al coaliției de guvernare a fost să demonteze justiția, iar creșterea salariilor este o păcăleală.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica