Politica· 1 min citire

Gheorghe Piperea cere plecarea lui Ilie Bolojan de la Palatul Victoria

Gheorghe Piperea / Europarlamentar AUR

Gheorghe Piperea / Europarlamentar AUR

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 23 iun. 2026, 11:23

Europarlamentarul AUR, Gheorghe Piperea, a solicitat public retragerea lui Ilie Bolojan de la conducerea Guvernului, susținând că actualul Executiv nu mai are legitimitatea de a reprezenta România în procesul decizional european.

Într-o postare publicată pe pagina sa de socializare, Piperea a cerut ca în locul lui Bolojan să fie desemnat un membru al Guvernului care să asigure exclusiv administrarea curentă a treburilor statului și, dacă va fi necesar, organizarea unor alegeri anticipate.

Potrivit europarlamentarului, activitatea desfășurată în cadrul Consiliul Uniunii Europene depășește sfera gestiunii curente a afacerilor guvernamentale. Acesta a invocat decizii privind împrumuturi pentru domeniul militar, negocieri de aderare pentru state candidate la UE, precum și adoptarea unor reglementări europene cu impact strategic asupra statelor membre.

„Toate acestea sunt decizii, sunt inițiative legislative noi, sunt componente strategice ale poziției României în UE, iar nu simple acte de administrare curentă a treburilor statului și guvernului. De aceea, Bolojan și miniștrii săi nu mai au căderea de a ne reprezenta”, a afirmat Piperea.

Acesta a mai anunțat că intenționează să informeze instituțiile europene cu privire la situația pe care o consideră problematică și să solicite măsuri pentru clarificarea reprezentării României la nivelul Uniunii Europene. În mesajul său, europarlamentarul i-a menționat și pe Nicușor Dan și Sorin Grindeanu, pe care îi consideră responsabili pentru actualul context politic.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica