CEX PSD a decis ca Oana Florea să fie propusă pentru a prelua funcția de ministru pentru Fondurile Europene. Cine este Oana Florea?
Oana Florea, propunerea PSD pentru conducerea Ministerului Fondurilor Europene, deputat social-democrat din 2016, era în 2011 director executiv FACIAS, fundația înființată în 2008 de Dan Voiculescu.
Potrivit CV-ului publicat pe site-ul Camerei Deputaților, a ocupat funcția de director executiv al Fundației FACIAS din 2009 până în 2014.
Anterior, Oana Florea a fost director la S.C. Mister Net S.R.L., București (2005-2009), profesor de limba engleză la Heorum Kindergarten and Eastern Institute (Coreea de Sud, 2002-2003), consilier la Camera Deputaților (2001) și consilier juridic la Direcția pentru protecția copilului, București (1998-2001).
În perioada 2014-2016, a fost asistent parlamentar acreditat la Parlamentul European, Bruxelles.
Este membru în Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului asupra Serviciului Român de Informații, vicepreședinte la Comisia Juridică.
A obținut în 1997 o licență în Drept cu specializare în Drept și relații internaționale la Universitatea "Nicolae Titulescu" și un titlu de master în drept internațional și drept european la aceeași Universitate.
Anul trecut, Oana Florea a urmat un „Program postuniversitar de formare și dezvoltare profesională „Securitate și bună guvernare” la Colegiul Național de Apărare / Universitatea Națională de Apărare „Carol I”.
Oana Florea a criticat deschis desemnarea Laurei Codruța Kovesi drept candidat al Parlamentului European pentru șefia Parlamentului European, considerând că este vorba despre „o jignire la adresa” României.
„Este un vot politic. Cu siguranță că au existat negocieri politice. Urmează alte negocieri politice. Nu e ca la școală, ca și cum ai da un examen și apoi poți să contești ceva. Politica e politică. Va trebui să ne resemnăm, practic. (…) Din punctul meu de vedere este o jignire la adresa țării noastre”, spunea Oana Florea, pentru Libertatea.
Oana Florea figura, alături de mai mulți parlamentari PSD și PNL, printre semnatarii unei inițiative legislative depuse în urmă cu un an și care propunea ca persoanele care sunt eliberate din închisoare și care provin din categorii defavorizate să beneficieze de o serie de facilități, precum îmbrăcăminte, medicamente, adăpost temporar sau masă la cantina socială.
Proiectul de lege, depus în martie 2018, a fost semnat de senatori și deputați de la PSD și PNL, printre care Robert Cazanciuc (PSD, Gabriel Andronache (PNL), Ioan Cupșa (PNL), Oana Florea (PSD), Petre Florin Manole (PSD), Eugen Nicolicea (PSD), Liviu Pleșoianu (PSD), Valeria Schelean (PNL) sau Vasile Varga (PNL), potrivit Agerpres.