"Prin noi înşine, dar fără Vasile". Ce scenarii au liberalii pentru şefia PNL după demisia lui Blaga
"Prin noi înşine, dar fără Vasile". Ce scenarii au liberalii pentru şefia PNL după demisia lui Blaga
PNL este nevoit să găsească rapid o soluţie pentru postul de co-preşedinte al partidului, după demisia lui Vasile Blaga, plasat sub control judiciar de DNA, pentru trafic de influenţă. Astfel, surse din partid au declarat pentru realitatea.net că procedural, fostul PDL trebuie să vină cu o nominalizare pentru postul de co-preşedinte, existând până în aceste moment mai multe variante: Gheorghe Falcă, cel mai vehiculat nume, dar şi Gheorghe Flutur, cel care a fost mâna dreaptă a lui Blaga în multe campanii electorale. Posibile, dar puţin probabile, mai sunt două nume: Adriana Săftoiu sau Cătălin Predoiu. După decizia fostului PDL, cel nominalizat ar urma să fie validat în forurile superioare ale PNL, cel mai probabil în şedinţa de luni. Pe de altă parte, iese din calcul o variantă, ca PNL să fie condus doar de Alina Gorghiu: este puţin probabil ca liberala să rămână singură la şefia partidului, întrucât potrivit unor parlamentar
Citește și
- 00:03Nicușor Dan, în așteptarea întâlnirii cu Donald Trump. Ce spune Administrația Prezidențială despre posibilitatea unui astfel de eveniment
- 22:40Anca Alexandrescu, amenințată pe motiv că ar fi vinovată de reținerea lui Călin Georgescu: „Mâine facem reclamație la poliție”
- 22:19Alexandru Rogobete, atac dur la Siegfried Mureșan: „Nu voi vota un guvern care continuă dezastrul lui Ilie Bolojan”
- 22:09Claudiu Târziu, mesaj dur pentru Siegfried Mureșan: „Va cere vot pentru cabinetul lui doar ca să pice și se vor organiza alegeri anticipate"
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























