Ani la rând, Eurolines a fost prezentat drept un „model de succes antreprenorial”, o „poveste românească de leadership și inovație”. În realitate, afacerea s-a prăbușit lent, în tăcere, sub propria greutate – greșeli de strategie, lipsa de investiții reale, cheltuieli fără acoperire și un haos logistic greu de ignorat. În paralel, Dragoș Anastasiu devenea vedetă în studiourile TV, propovăduind sustenabilitatea și educația antreprenorială.
A falimentat un simbol al mobilității rutiere, dar a devenit „expert” în politici publice de transport.
Suna absurd? Poate. Dar în România, absurdul e pe fișa postului.
Când Nicușor Dan l-a numit consilier onorific, a invocat expertiza și viziunea lui Anastasiu. Ce vizionar ratează complet transformarea unei companii într-o entitate viabilă, dar ajunge să ofere sfaturi despre mobilitatea unui oraș de două milioane de locuitori, iar acum – al unei țări întregi?
Mai mult, reputația lui Anastasiu în sectorul turismului este una profund controversată. Nu doar că a fost sancționat pentru practici neconcurențiale – în 2020, Consiliul Concurenței i-a aplicat o amendă de aproximativ 1,1 milioane de euro, ci a și fost acuzat că a blocat adoptarea Legii Turismului și s-a opus înființării Organizațiilor de Management al Destinației (OMD-uri) – structuri esențiale pentru promovarea turismului local.
În plus, apropierea sa de Nicu Gheară, personaj cu o reputație cel puțin dubioasă, a ridicat întrebări cu privire la natura relațiilor și influențelor care l-au propulsat în poziții de vizibilitate și putere.
Nici grupul său de firme nu a fost ferit de eșec.
În 2021, ROMBUS Transport SRL, companie controlată de Touring Eurolines SA, a fost supusă unei cereri de insolvență depusă de o firmă din Austria. În paralel, o altă firmă din portofoliul său – activă în Mamaia – a fost vizată de o cerere de insolvență depusă de Metropolitan, arătând că dificultățile financiare nu sunt accidentale, ci cronice.
Ce poate învăța președintele României de la un astfel de consilier?
Poate cum să eșueze cu grație. Sau cum să pivoteze dintr-o afacere prăbușită spre un cabinet prezidențial. Sau, poate, cum să pui ambalajul peste conținut până ce nimeni nu mai întreabă ce e în cutie.
Dragoș Anastasiu nu este un caz izolat. El este doar exemplul cel mai lustruit al unei generații de „experți de imagine” – oameni care vorbesc bine, dar administrează prost, care ratează în practică, dar sunt premiați pentru teorie.
Falimentul Eurolines nu e doar economic. Este falimentul unei paradigme în care ambalajul contează mai mult decât conținutul.
Este eșecul unui sistem în care sfaturile vin de la cei care au demonstrat doar cum se prăbușește o companie, nu cum se conduce o țară.
Iar dacă ne conduc aceiași oameni care n-au știut nici să mențină un autobuz pe traseu, nu ne mirăm dacă România ratează și ea următoarea stație.
