Autoritățile locale au anunțat deschiderea oficială a pistei de biciclete de pe Calea Victoriei. Pista este gata de mai multe luni, dar inaugurarea a fost programată cu doar câteva zile înainte de marșul bicicliștilor care critică aspru primăria pentru lipsa de infrastructură.
Pista pentru biciclete de pe Calea Victoriei se deschide circulației bicicliștilor începând cu a doua jumătate a zilei de miercuri, potrivit unui comunicat al Administrației Străzilor București, citat de Agerpres.
Pista se va deschide ca urmare a finalizării instalațiilor de semaforizare.
Traseul este cuprins între bulevardul Regina Elisabeta și Piața Victoriei și are câte o bandă pentru fiecare sens. În intersecțiile în care este permis virajul către stânga au fost realizate benzi suplimentare, precizează sursa citată.
Coincidență sau nu, peste daor câteva zile, bicicliștii vor ieși în stradă pentru a cere drepturi, atât pentru ei cât și pentru pietoni sau pentru bucureștenii care folosesc transportul în comun.
Bucureștiul e o dovadă vie a faptului că bicicliștii au mai puține drepturi în comparație cu automobiliștii. Motiv pentru care pe 25 aprilie va avea loc un nou marș al bicicliștilor, organizat de OPTAR și Comunitatea bicicliștilor din București.
Iată anunțul organizatorilor:
Pe 25 aprilie 2015, de la ora 14.30, la intrarea Charles de Gaulle a Parcului Herastrau, bucureștenii sunt invitați în stradă pentru a cere un #oraspentruoameni
Motivele organizarii adunarii publice:
- neaplicarea măsurilor de siguranță rutieră - încurajarea transportului motorizat în timp ce orașul este cea mai poluată capitala europeană - lipsa unei viziuni a administrației orașului pentru creșterea calității vieții - menținerea în funcții a persoanelor vinovate de pagubele de milioane de euro provocate de recepția ilegală a pistelor pentru biciclete - neaplicarea măsurilor de eficientizare a transportului public prin asigurarea de benzi dedicate.