Județul Iași ocupă locul trei, la nivel național, privind abuzul asupra minorilor, cu un număr de 769 de cazuri înregistrate, în ultimii trei ani, urmat de Prahova, cu 992 de cazuri, și Constanța cu 1466. În acest context, Organizația Salvați Copiii România a demarat o campanie „Stop luptei de acasă!“, îndreptată împotriva ușurinței cu care românii tratează violența asupra copiilor.
Mai exact, în 63% dintre familiile din România, violența asupra copiilor reprezintă o realitate cotidiană, scrie Ziarul de Iași. Cel mai adesea, copiii din mediul rural ajung să fie exploatați în familie, iar conform datelor furnizate, într-un raport pe anul 2013, de Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), împreună cu Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA), în cele mai multe cazuri, victimele au vârsta cuprinsă între 10 și 13 ani. Același raport arată că din 2010 numărul copiilor care ajung într-un centru de plasament este în creștere.
„Asistăm la trei tipologii: părinți care practică aceste metode fără a considera că fac ceva greșit, cei care își abuzează copiii, dar ulterior regretă, realizând că nu au procedat corect, și, nu în ultimul rând, cei conștienți că această realitate există în jurul lor, însă fie se tem, fie au devenit prea blazați ca să se mai implice. Iar resemnarea colectivă în fața abuzului își găsește ecoul în atitudinea cu care acest subiect este tratat în țara noastră, la toate nivelurile“, a declarat Gabriela Alexandrescu, președintele executiv al organizației Salvați Copiii România.
Mai multe pe Ziarul de Iași.