O ușurare teribilă, o lumină strălucitoare la capătul unui tunel în care simți căldură, abilitatea de a-ți vedea corpul de sus, sau pe cei dragi care au murit demult, care acum te înconjoară într-o pace absolută. Acestea sunt doar câteva dintre descrierile oamenilor care au experimentat viața după moarte, mai exact perioada în care s-au aflat în moarte clinică.
Nu toate experiențele, însă, au fost atât de liniștitoare. Au fost oameni care au povestit că văzut Iadul, că au fost lipsiți de speranța și copleșiți de temeri sau chiar că au fost torturați de demoni.
Comunitatea științifică este totuși sceptică în ceea ce privește aceste povestiri, în timp ce alții sunt siguri că aceste descrieri dovedesc existența vieții de după moarte.
Iată în continuare câteva povestiri ale unor oameni care au experimentat viața după moarte. La finele lor, va invităm să urmăriți un film documentar uluitor: “Misterele fascinante ale lumii de dincolo”.
1. Veronika Ulrike Barthel
În 1981, Veronika a fost lovită de fulger în timp ce își conducea mașină prin furtună. Ea povestește că a fost “teleportată” în Iad, câțiva demoni excortand-o în “sala de așteptare”.
“Aceste creaturi erau mult mai înspăimântătoare decât cele mai îngrozitoare personajele de filme horror pe care le-am văzut vreodată. Azi știu că erau demoni. Mărșăluiau că niște soldați pe lângă mine. Se auzeau oameni care țipau de durere. Nu puteam să respir și era un miros teribil. Am văzut un lac. Părea că mijlocul unui vulcan. Demonii aruncau oamenii în niște caverne și îi înțepau cu sulițe dacă țipau. Pe pământ mișunau șerpi care intimidau oamenii”, a povestit Veronika.
Citește continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO.