Lifestyle· 1 min citire

Sărbătoare 28 aprilie. Zi importantă pentru credincioși - Joia Rea din Săptămâna Luminată

Sărbătoare 28 aprilie

Sărbătoare 28 aprilie

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 28 apr. 2022, 07:57

Mari sfinți sunt pomeniți, astăzi, în calendar. Este Joia Rea din Săptămâna Luminată.

Ortodoxe
Sf. Ap. Iason și Sosipatru; Sf. Mc. Maxim, Cvintilian și Dadas din Ozovia

Greco-catolice
Sf. ap. Iason și Sosipatru, din cei 70; Sf. m. Dada, Maxim și Quintilian

Romano-catolice
Ss. Petru Chanel, pr. m.; Ludovic M. Grignion de Montfort, pr.; Valeria, m.

Sfinții Apostoli Iason și Sosipatru sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 28 aprilie.

Sfinții Iason și Sosipatru sunt dintre cei șaptezeci de apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos. Au fost amândoi ucenici ai Sfântului Apostol Pavel, care, în epistola către Romani, îi numește rudenii ale sale.

Sfântul Iason a fost mai târziu episcop al Tarsului Ciliciei.

Sfântul Sosipatru era din provincia Bereea și a fost episcop al Iconiei din provincia Pamfilia.

Sfinții Mucenici Maxim, Cvintilian și Dadas au suferit moarte martirică în timpul persecuției împăratului Dioclețian, într-un loc numit Ozovia de lângă cetatea Durostorum, în sudul Dunării.

Învinuiți că sunt creștini, aceștia au fost legați în lanțuri și îndemnați să se lepede de credința creștină și să aducă jertfe zeilor.

Pentru că nu au primit să aducă jertfe și să se închine zeilor, sfinții mucenici au fost condamnați la moarte prin tăierea capului. Pătimirea lor s-a petrecut într-o zi de 28 aprilie.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Lifestyle