I-a zâmbit medicului care o consulta, iar asta i-a salvat viaţa. Povestea este fabuloasă

I-a zâmbit medicului care o consulta, iar asta i-a salvat viaţa. Povestea este fabuloasă
Viaţa unei tinăre din Brazilia a fost salvată de un zâmbet. Povestea ei a făcut înconjurul lumii.
Thaline Moreira da Silva s-a trezit într-o dimineaţă cu o puternică durere de cap şi cu stare de vomă. Tânăra studentă a crezut iniţial că este vorba despre o banală migrenă, dar starea nu i s-a ameliorat pe parcursul zilei, iar la un moment dat a leşinat.
A fost transportată la spital, unde medicul a consultat-o îndelung, însă un lucru a fost indiciul către un diagnostic: zâmbetul fetei. Concret, specialistul a observat că zâmbetul Thalinei nu era simetric, iar unul dintre colţurile gurii rămânea "căzut".
Ce se întâmplase? Tânăra avea o mică tumoare la creier, care îi provocase o uşoară paralizie a feţei, scrie The Sun.
"M-am trezit cu o sfâştietoare durere de cap şi am mers la baie, să vărs. Când mă întorceam în cameră, mi-am pierdut echilibrul şi am căzut peste măsuţa de cafea", a povestit ea. "Am fost transportată la spital, unde medicii au observat că partea dreaptă a feţei îmi paralizase parţial, aveam un zâmbet ciudat... Am fost imediat băgată în sala de operaţie", a adăugat fata.
Intervenţia chirurgicală a fost, însă, urmată de o alta, aşa că Thaline a organizat o strângere de fonduri online, pentru a-şi putea permite tratamentul complet. În numai 12 zile, donaţiile au însumat 97.000 de dolari.
"Fericirea şi speranţa pe care le-am simţit au fost atât de copleşitoare, că în primele zile nu mă puteam abţine să nu plâng, dar cu zâmbetul pe buze. Sper că fiecare persoană care a donat bani ştie că dacă nu ar fi făcut un astfel de gest, nu aş fi avut o a doua şansă la viaţă", a spus studenta.
Acum, după cele două operaţii, Thaline trebuie să urmeze un tratament complex ce include radioterapie şi chimioterapie, însă medicii sunt optimişti.
Citește și:
- 23:56 - Planta nemuritoare care a supraviețuit dinozaurilor. În România se găsește la tot pasul
- 23:29 - Horoscop 5 mai 2026. Zi a deciziilor rapide, revelațiilor emoționale și oportunităților neașteptate pentru fiecare zodie
- 20:02 - Doliu în cinematografia franceză. Actrița cunoscută pentru rolul din „Amélie” s-a stins la 97 de ani
- 15:17 - Oana Lis, în doliu: mesaj sfâșietor pe rețelele sociale. A pierdut una dintre cele mai importante persoane
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














