Actorii Jason Momoa și Lisa Bonet au anunțat miercuri că s-au despărțit, punând astfel capăt unei căsnicii care a durat patru ani, relatează EFE.
Într-un mesaj publicat pe Instagram, redactat într-un stil meditativ și cu accente romantice, Jason Momoa notează că familia lui "nu poate face excepție" de la actualele "vremuri de transformare" și a subliniat că, deși drumurile lor în căsnicie se despart, dragostea celor doi actori "va continua și va evolua".
"Ne eliberăm unul pe celălalt pentru a fi ceea ce suntem și pentru a învăța să fim", a scris actorul.
Jason Momoa și Lisa Bonet, a căror relație a început în 2005, s-au căsătorit în 2017 și au împreună doi copii.
Lisa Bonet a fost căsătorită anterior cu muzicianul Lenny Kravitz, cu care are o fiică, actrița Zoe Kravitz.
Jason Momoa a devenit celebru după ce a jucat în serialul TV "Game of Thrones" (2011-2019), iar în ultimii ani a interpretat personajul Aquaman din universul benzilor desenate DC Comics într-un film produs de Warner Bros.
Anul acesta, el va putea fi văzut pe ecrane într-un alt lungmetraj din această serie cinematografică, "Aquaman and the Lost Kingdom", care este un sequel al filmului "Aquaman" din 2018.
La rândul ei, Lisa Bonet a devenit celebră datorită participării sale în serialul "The Cosby Show" (1984-1992) și interpretării unor roluri în mai multe filme, precum "Angel Heart" (1987), "Enemy of the State" (1998) și "High Fidelity" (2000).