Gândește-te la vremea când erai copil și vizitai casa bunicilor. Îți amintești de un miros anume pe care îl simțeai când intrai pe ușă? Mulți oameni își amintesc și se pare că nu este doar o închipuire. Gerontologul și autorul cărții „Un nou rid: ce am învățat de la bătrânii care nu și-au arătat niciodată vârsta”, doctorul Eric Shapira, spune că este greu să identifici cauza sau motivul principal al mirosului. E vorba de procesul care are loc în organism pe măsură ce îmbătrânim, spune acesta.
Multe studii arată că, la nivelul corpului, compoziția noastră chimică se schimbă din interior pe măsură ce îmbătrânim, producând un anumit miros. Unii îl descriu ca „miros de stătut”. Alții ca „miros de vechi”. Poate puțin medicamentos.
Iată partea surprinzătoare: bunica și bunicul pot mirosi diferit. Dar nu miros URÂT. Un studiu recent realizat de Johan Lundström de la Centrul de Simțuri Chimice Monell, publicat în PLOS ONE, a testat mirosurile de la axila unor adulți de vârstă mijlocie și a unor bătrâni. Rezultatul? Bărbații de vârstă mijlocie miroseau cel mai urât, conform celor chestionați. Vestea bună? Bunicul a ieșit pe locul doi, iar mirosul lui a fost considerat chiar plăcut. Femeile de vârstă mijlocie au ieșit pe primul loc în topul celor mai plăcute mirosuri corporale.
Deci ce se presupune că determină această schimbare a mirosului pe măsură ce îmbătrânim? Este un subiect încă dezbătut, dar se crede că sunt implicați mulți factori. Unul dintre aceștia, conform doctorului Eric Shapira, menționat anterior, este simpla deshidratare. Oamenii mai în vârstă tind să nu mai fie atât de însetați, ceea ce face ca aceștia să fie, în general, mai deshidratați și ca pielea să li se descuameze mai mult. Celulele de piele moartă pot avea un miros de stătut. În plus, Shapira afirmă că bătrânii au o igienă orală din ce în ce mai proastă pe măsură ce anii trec, din cauza periajului mai puțin eficient. Sigur că și igiena orală îți poate afecta mirosul.
O abordare mai științifică a acestei întrebări a fost propusă de o echipă de cercetători japonezi în anul 2000. Ei au descoperit că, în cazul compusul chimic numit 2-nonenal, o substanță odorantă care se găsește în transpirație și pe piele, concentrația creștea pe măsură ce oamenii îmbătrâneau, cei în vârstă de peste 70 de ani având cantități de până la trei ori mai mari decât indivizii de vârstă mijlocie. Se crede că 2-nonenalul în exces provine din descompunerea cantității mai mari de acizi grași omega-7 prezente la nivelul pielii când îmbătrânim. (Interesant e că, pe lângă faptul că este poate unul din vinovații principali pentru mirosul persoanelor în vârstă, 2-nonenalul este și o componentă cheie a mirosului berii.)
Se crede că și mediul de viață al unei persoane în vârstă este un factor. Câți dintre noi nu cunosc o rudă care păstrează sau strânge compulsiv lucruri vechi de ani de zile? Brenda Thompson de la Tri-Country Home Nursing spune: „Toate acele cărți și ziare, lenjerii și haine vechi adăpostesc praf și umezeală și emană un miros de stătut care se poate răspândi în întreaga casă. Dacă te-ai mutat în casa respectivă în 1945, e posibil ca acele cărți să fie acolo de 60 de ani. Am văzut și draperii care au rezistat atât de mult.”
Iată un alt lucru ciudat legat de schimbarea mirosului atunci când îmbătrânim: pe măsură ce ne apropiem de vârsta de 80 de ani, bărbații tind să miroasă din ce în ce mai mult ca femeile, această modificare fiind pusă de unii pe seama hormonilor, deși ceea ce se întâmplă exact nu este perfect clar.
