Lifestyle· 3 min citire

Adevărul despre ÎNGERI. Ce nu spun preoții niciodată

Ce sunt îngerii

Ce sunt îngerii

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 16 apr. 2021, 14:11

Așa cum reiese din credința populară, îngerii au un rol bine definit pe tot parcursul vieții, dar și după moartea omului.

În studiul „Mitologie românească“ (1916), folcloristul Tudor Pamfile tratează în volumul I („Dușmani și prieteni ai omului“) o serie de credințe populare despre îngeri.

Născut în 1883 în comuna Țepu (fostul județ Tecuci, în prezent județul Galați) Tudor Pamfile a fost scriitor, etnolog si folclorist, laureat al premiul „Neuschotz” al Academiei Române în anul 1909.

„Îngerul - la Macedo-Români: anghelu, din grecește, la Megleno-Români anghil, în latinitatea creștină, ca și ebraicul malah, se bucură de cea mai mare cinste la Românii de pretutindeni“, spune autorul, în debutul capitolului.

Vă prezentăm alăturat câteva din credințele și superstițiile românilor din diverse zone ale țării despre îngeri, așa cum le-a cules și publicat în lucrarea sa Tudor Pamfile:

- „Cetele îngerești, rămase în cer, se înmulțesc necontenit; într’adevăr, după credințile întregului nostru neam, copiii mici cari mor îndată după botez, și câte odată chiar și cei ce n’au împlinit șapte ani, deci cari se socotesc fără nici un păcat, se prefac după moarte în Îngeri cari vor sta pe lângă Dumnezeu, slujindu-l sau rugându-se pentru sufletele părinților lor. Ei vor scoborî și în iad unde acești părinți, poate, se vor chinui în focul cel veșnic, și acolo le vor face vânt cu aripioarele lor, ca să-i mai răcorească“

- „Pentru ca îngerii să făcuți din copiii mici să poată zbura, li se despică cămașa, de sus până jos“

- „Îngerii se împărtășesc sâmbăta; prin urmare, dimineața, în cinstea Îngerilor, oamenii nu trebuie să mănânce“

- „Din cuvântul lui Dumnezeu, îngerii nu ies niciodată, dar în noaptea de către Iordan, îi sloboade pe toți și le zice: (Ion Creangă)... Îngerul păzitor spune câte odată de-a dreptul celor păziți câte una din tainele viitorului. Astfel, la Bobotează, când cerul se deschide, unii flăcăi sau fete ce-și așteaptă căsătoria, află de la îngerii lor partea ce vor avea-o după nuntă“

- „De cum se naște un prunc, Dumnezeu îi trimite îndată Îngerul său păzitor, care se și apropie de casă, dacă nu află sare pe fereastră, dacă nu găsește ferestrele închise, sau nu vede pe cei din lăuntru ascultând pe la geamuri... Îngerul păzitor, ca o slugă a lui Dumnezeu, este trimis pe lângă copil numai după botez, deci după creștinare, ceea ce lasă să se înțeleagă că numai creștinul se bucură de acest neprețuit sprijin al lui Dumnezeu.“

- „După botez, Îngerul se apropie statornic de copil, și, obișnuit, nu se mai desparte de el până la moarte. El stă de-a dreapta omului, sau pe umărul lui cel drept, în timp ce Diavolul s’așează în partea stângă a omului, sau pe umărul lui cel stâng."

„- De ce cu mâna dreaptă poți face cruce, și cu stânga nu? - Fiindcă-i Îngerul în dreapta!“

- „Numai când merge omul în crâșmă Îngerul nu merge cu dânsul, ci stă pe prag“

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Lifestyle