Tată și fiu din Oradea, trimiși în judecată într-un dosar de fraudă cu cereale din Ucraina. Prejudiciu de aproape 900.000 de euro

Fraudă cu cereale
Doi cetățeni moldoveni, tată și fiu, domiciliați în Oradea, au fost trimiși în judecată de procurorii bihoreni într-un dosar de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, după ce ar fi prejudiciat două companii din Slovacia și Lituania cu aproape 900.000 de euro prin tranzacții cu cereale provenite din Ucraina.
Ce au anunțat oamenii legii?
Potrivit procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, cei doi sunt acuzați de înșelăciune în formă continuată și complicitate la această infracțiune, fiind cercetați sub măsura preventivă a controlului judiciar.
Anchetatorii susțin că, în perioada 2022–2023, unul dintre inculpați, administrator al unei societăți comerciale, ar fi încheiat contracte pentru achiziția unor cantități importante de grâu și porumb de la firme din Slovacia și Lituania, care importau cereale din Ucraina în România.
Conform anchetei, cerealele ar fi fost recepționate de firma administrată de inculpat și ulterior revândute către companii din România, iar contravaloarea mărfii ar fi fost încasată integral. Cu toate acestea, furnizorii externi nu și-ar fi primit banii, fiind efectuate doar plăți parțiale.
Prejudiciul total estimat de procurori se ridică la aproximativ 847.992 de euro, dintre care 350.000 de euro reprezintă paguba reclamată de compania din Slovacia, iar aproape 498.000 de euro ar fi prejudiciul firmei din Lituania.
Cum acționau cei doi?
Potrivit dosarului, pentru a menține aparența că datoriile urmau să fie achitate, administratorul societății ar fi inițiat prin aplicația de internet banking două ordine de plată în valoare de 350.000 de euro și 130.000 de euro către cele două companii. Procurorii susțin însă că aceste operațiuni ar fi fost ulterior anulate înainte de procesare, în condițiile în care firma nu avea disponibilul necesar în conturi.
Documentele generate de aplicația bancară, care sugerau efectuarea plăților, ar fi fost transmise tatălui inculpatului, care le-ar fi trimis reprezentanților companiilor păgubite prin WhatsApp, prezentându-le drept dovada achitării sumelor restante.
Mai mult, anchetatorii afirmă că acesta ar fi transmis și extrase de cont care indicau în mod fals existența unor fonduri importante în conturile societății, pentru a crea impresia unei situații financiare stabile și pentru a obține noi livrări de cereale.
În realitate, susțin procurorii, sumele promise nu au fost niciodată transferate către firmele din Slovacia și Lituania, iar debitele au rămas neachitate.
Dosarul a fost înaintat spre soluționare la Tribunalul Bihor, iar procurorii au solicitat menținerea măsurii controlului judiciar pentru cei doi inculpați.
Ancheta a fost desfășurată de procurorii bihoreni cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice.
Citește și:
- 18:51 - Femeie din Botoșani, reținută după o sesizare falsă la Poliție. A inventat povestea pentru a explica dispariția a 60 de lei
- 16:47 - O nouă instanță blochează restructurările propuse de Ilie Bolojan
- 16:34 - Rapperul american Wiz Khalifa, dat în urmărire de Poliția Română după condamnarea definitivă la închisoare
- 16:15 - Șantaj după despărțire în Iași. Un bărbat i-a cerut bani și o mașină fostei iubite pentru a nu-i dezvălui secretul
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














