Plângerea penală împotriva Oanei Gheorghiu a fost înregistrată la DNA

Oana Gheorghiu. FOTO: Arhivă
Plângerea penală depusă de fostul președinte al ADR, Dragoș Vlad, împotriva vicepremierului Oana Gheorghiu a fost înregistrată la DNA. Vlad o acuză de presupuse presiuni exercitate pentru a favoriza încheierea unor contracte cu un grup german care, anterior, ar fi făcut donații către fundația „Dăruiește Viață”, din conducerea căreia făcea parte și Gheorghiu.
În documentul depus la DNA de Dragoș Vlad și prezentat de Anca Alexandrescu în cadrul emisiunii „Culisele Staului Paralel”, fostul director reclama faptul că „demersuri care au condus la anularea unei proceduri de achiziție publică aferente unui pilon strategic al componentei de digitalizare în România”, cu perspectiva pierderii unor fonduri europene nerambursabile în valoare de aproximativ 165 de milioane de lei.

Legat de anularea procedurii legale, Vlad reclama presiunile repetate la adresa sa, pentru a fi convins să încalce prevederile legale privind achizițiile publice și găsirea unor „soluții” de colaborare cu un grup de societăți (care cu siguranță urmarea dobândirea de foloase materiale). Pentru că a refuzat ceea ce i s-a propus, Vlad susține că a fost demis.
Vlad: Mi s-au cerut, caietul de sarcini și documeția de licitație
Ca urmare, fostul șef îi acuză pe vicepremierul Oana Gheorghiu, pe ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irinel Darău, și pe actualul președinte al Autorității pentru Digitalizarea României, cu rang de secretar de stat, Aurel – Cătălin Giulescu, pentru modul în care și-au exercitat atribuțiile.
Dragoș Vlad susține că ar fi fost supus unor presiuni constante privind întâlniri și discuții cu un grup german interesat să fie cooptat în dezvoltarea unui jalon strategic al componentei de digitalizare în România. Pentru că nu a dat curs sugestiilor, a fost bombardat cu solicitări și raportări repetate, precum și cu blocarea unor demersuri.
„Prima parte a fost o întâlnire de descris și de prezentare. Pe de o parte, reprezentanții grupului german au prezentat portofoliul de servicii pe care le oferă. Erau interesați de infrastructura pe care o folosim în grup. Respectiv, erau oarecum întrebări către noi — că nu eram doar ADR, erau și colegii de la STS — referitoare la infrastructura de cloud”, a relatat Vlad la Culisele statului paralel.
Citește și:
- 11:02 - Vandalism pe faleza din Ovidiu. Patru tinere au făcut scrum un bungalou VIDEO
- 10:48 - Criza combustibililor i-a împins pe unii americani la...mașini de jucărie | VIDEO
- 10:44 - Eliminarea e‑Factura pentru drepturi de autor, la vot final azi în Camera Deputaților
- 10:41 - Cum va fi vremea în București în următoarele zile. Anunțul meteorologilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














