Președintele Franței vrea Rusia din nou în G8. Rusia "examinează" o eventuală revenire

Wednesday, 21 August 2019, 21:32, Sursă: REALITATEA.NET

"Este pertinent ca în timp Rusia să se poată alătura G8" de unde a fost exclusă în 2014 după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea, a afirmat miercuri președintele francez Emmanuel Macron. Rusia s-a declarat miercuri dispusă să "examineze" o eventuală revenire în G8 prin reintegrarea în cadrul grupului celor mai industrializate, din care a fost exclusă din 2014 din cauza crizei ucrainene.

Adaugă părerea ta
"Este pertinent ca în timp Rusia să se poată alătura G8" de unde a fost exclusă în 2014 după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea, a afirmat miercuri președintele francez Emmanuel Macron, citat de AFP.

"Divorțul a fost înregistrat în momentul invadării Ucrainei. Condiția prealabilă indispensabilă" pentru revenirea Moscovei în G8 "este ca o soluție să fie găsită în legătură cu Ucraina pe baza acordurilor de la Minsk", a adăugat el.

Precizările lui Macron vin la o zi după ce Donald Trump s-a declarat în favoarea revenirii la G8 cu reintegrarea Rusiei.

"Are mai mult sens să avem Rusia", a declarat Donald Trump, la Casa Albă, adăugând că ar "putea chiar să susțină" o revenire la G8 alături de Moscova.

Membrii G7 (Germania, Canada, Statele Unite, Franța, Italia, Japonia și Marea Britanie) urmează să se întâlnească în acest week-end la Biarritz, în sud-vestul Franței, într-un summit care se anunță tensionat din cauza dezacordurilor dintre Trump și aliații săi pe numeroase subiecte (Iran, Siria, acordul de la Paris asupra climatului etc).

După anexarea Crimeii în 2014, Rusia a fost exclusă din G8, care s-a transformat în G7.

Emmanuel Macron declara în iunie că "fără un avans clar și tangibil în procesul de la Minsk" (pentru încetarea luptelor din estul Ucrainei), "nu poate exista o refacere a G8".
 
Rusia "examinează" revenirea în G8
 
Rusia s-a declarat miercuri dispusă să "examineze" o eventuală revenire în G8 prin reintegrarea în cadrul grupului celor mai industrializate, din care a fost exclusă din 2014 din cauza crizei ucrainene, informează France Presse.

Preşedintele american Donald Trump a asigurat marţi că el "ar putea face totul ca să susţină" o reintegrare a Rusiei, marcând o nouă ruptură cu aliaţii săi din G7 care urmează să se întâlnească în acest weekend la Biarritz, în sud-vestul Franţei.

"Dacă o decizie care va fi luată în acest summit va privi Rusia, atunci bineînţeles noi o vom examina şi îi vom răspunde", a declarat într-o conferinţă de presă şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov.

Rusia a fost exclusă din G8, unde se afla alături de Germania, Canada, SUA, Franţa, Italia, Japonia şi Regatul Unit, după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea în martie 2014.

Moscova asigurase anul trecut că nu are nicio intenţie de a se integra în G8 după un prim apel al lui Donald Trump în acest sens, declarându-se satisfăcută să lucreze în formatul G20.

Lavrov lăudase atunci formatul G20 ca fiind "un mecanism destinat să ajungă la un consens", contrar "ultimatumurilor" ţărilor din G7 faţă de Rusia.

În afară de Ucraina, relaţiile între Rusia şi ţările occidentale sunt subminate de dezacorduri persistente cu privire la Siria şi Iran, acuzaţii de ingerinţă în procesele electorale şi de otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal în Anglia în martie 2018. 
 
 
Alte articole din: Homepage