Pasagerii unui zbor Ryanair au trecut prin clipe de coșmar după ce au rămas blocați mai bine de o oră în aeronavă, înainte de decolare, fără aer condiționat. Mai mulți oameni s-ar fi simțit rău din cauza căldurii, iar potrivit mărturiilor, două persoane au leșinat și altele au vomitat.
Pasagerii, blocați în avion din cauza unei probleme tehnice
Incidentul a avut loc în cazul zborului FR7268, pe ruta Malta – Birmingham, Marea Britanie. Aeronava trebuia să decoleze la ora 5:40 dimineața, însă plecarea a fost întârziată din cauza unei probleme tehnice.
Potrivit companiei Ryanair, aeronava a fost verificată de ingineri, iar ulterior întârzierea a fost prelungită după ce un pasager a anunțat că se simte rău, relatează publicația New York Post.
Problemele ar fi început încă înainte ca pasagerii să ajungă în avion. O tânără de 16 ani, care călătorea împreună cu mama și fratele ei, a povestit că pasagerii au petrecut aproximativ 30 de minute într-un autobuz fără aer condiționat. Aceștia au fost mutați ulterior într-un alt autobuz, însă nici acolo sistemul de răcire nu ar fi funcționat corespunzător.
Doi pasageri ar fi leșinat, iar alții au vomitat
Situația s-ar fi agravat după îmbarcarea în aeronavă. Potrivit tinerei, căldura a devenit atât de greu de suportat încât unii pasageri au devenit agitați și au început să se dezbrace.
„Extrem de agitați” din cauza temperaturii, pasagerii au încercat să facă față căldurii, iar două persoane ar fi leșinat. Alte persoane au vomitat, susține tânăra de 16 ani. Ea a povestit că a suferit un atac de panică în timpul incidentului. Tânăra mai susține că personalul companiei nu le-ar fi oferit apă gratuită, nici măcar persoanelor care se confruntau cu probleme medicale.
Ryanair: Avionul a fost verificat de ingineri
Reprezentanții Ryanair susțin că aeronava a fost verificată înainte de plecare și declarată aptă pentru operare.
„În urma unei inspecții a aeronavei de către ingineri, aceasta a fost autorizată să opereze, iar acest zbor a decolat din Malta la ora locală 19:00”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei, citat de New York Post.
Potrivit companiei, problemele tehnice și situația medicală a unui pasager au contribuit la întârzierea zborului. Aerul condiționat ar fi început să funcționeze după decolare.