Editoriale· 4 min citire

ANCA ALEXANDRESCU | România pe marginea prăpastiei: Între hăituiala CNA, delirul politic și eșecul cinic al statului în cazul azilelor

Foto/Arhivă/Bogdan Chircan

Foto/Arhivă/Bogdan Chircan

Scris de Iulian Budusan Publicat: 9 iul. 2026, 21:31

Realizatoarea emisiunii Culisele Statului Paralel, Anca Alexandrescu, a deschis ediția de joi seara cu un atac direct la adresa Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), dar și cu o analiză dură a scenei politice actuale. Aceasta a subliniat că invitații din platou au început dezbaterile înainte de semnalul de start, semn că publicul și analiștii sunt din ce în ce mai lămuriți cu privire la evoluțiile politice rapide care vor avea loc.

Realizatoarea emisiunii Culisele Statului Paralel, Anca Alexandrescu, a deschis ediția de joi seara cu un atac direct la adresa Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), dar și cu o analiză dură a scenei politice actuale. Aceasta a subliniat că invitații din platou au început dezbaterile înainte de semnalul de start, semn că publicul și analiștii sunt din ce în ce mai lămuriți cu privire la evoluțiile politice rapide care vor avea loc.

„Evident, realitatea este în continuare hăituită de CNA. N-are nicio legătură emisiunea pe care am avut-o cu domnul Georgescu cu eventualele scutiri de amendă. Nu, stați liniștiți că vom fi în continuare căituiți și amendați”, a avertizat realizatoarea. Ea a acuzat că anumite personaje din instituție au preluat controlul „pe persoană fizică” și folosesc pozițiile publice pentru răzbunări personale în urma dezvăluirilor jurnalistice realizate de post.

În plus, Anca Alexandrescu a delimitat suveranismul real de comportamentele agresive din spațiul virtual, explicând utilizarea termenului de „sectă”: „Susținătorii domnului Georgescu și ai AUR nu fac parte din nicio sectă. Când am aprobat acel comentariu, m-am referit la cei care blestemă, urăsc, jignesc, înjură și vorbesc ca la ușa cortului. Fix la ăia.” Jurnalista a punctat că suveranismul promovat la Realitatea Plus ține de idei solide, nu de persoane, scopul final fiind ca cei care au devalizat țara timp de 36 de ani să plătească.

Jocurile de culise de la Palatul Victoria și blocajul guvernamental

În plan politic, realizatoarea a pus sub semnul întrebării menținerea lui Ilie Bolojan la conducerea Guvernului interimar, acuzând PSD-ul și pe Nicușor Dan de încăpățânare în refuzul de a primi AUR la guvernare. Potrivit acesteia, contradicțiile din tabăra opoziției sunt evidente, amintind că cei de la AUR au susținut anterior o moțiune de cenzură împotriva lui Bolojan, iar acum numele premierului pare să nu mai conteze pentru ei.

„Suntem în această situație cu Bolojan la Palatul Victoria, nu se poate face niciun fel de rectificare bugetară, toate instituțiile vor avea probleme din acest punct de vedere. Nu se pot aproba lucruri importante. În schimb, se dau bani din fondul de rezervă, am văzut astăzi, 20 de milioane de lei pentru bătrânii și persoanele cu dizabilități din azile. I-ați descoperit acum? Până acum nu existau? Vreți să reparați acum niște chestiuni de imagine?”, a declarat tăios Anca Alexandrescu.

Ea a descris o perspectivă economică sumbră pentru toamnă, argumentând că micile afaceri resimt deja scăderea consumului, în timp ce ultimele date de la INS indică o scădere a PIB-ului. Jurnalista a făcut trimitere și la analiza economistului Radu Georgescu, avertizând că România riscă să ajungă în manualele de economie ca exemplu negativ dacă liderii actuali nu lasă lozincile la o parte pentru a găsi o soluție de stabilitate sau pentru a declanșa alegeri anticipate.

Apărarea cazului Pașca: „Oamenii se grăbesc să pună o ștampilă”

O parte importantă a intervenției a fost dedicată cazului administratorului de azile, domnul Pașca. Anca Alexandrescu a atras atenția asupra nerespectării prezumției de nevinovăție, un viciu pe care îl consideră moștenit din perioada vechiului regim de execuție judiciară. Ea a observat că judecătorii au amânat pronunțarea pe măsuri preventive, permițându-i suspectului să plece acasă, ceea ce ridică semne de întrebare asupra solidității imediate a probelor.

Realizatoarea a criticat dur declarațiile unei foste angajate, promovată intens în mass-media, care reclama condițiile din azil: „Vorbea despre cum li se dădea să bea ceai din zahăr ars. Păi ceaiul de zahăr ars are niște beneficii, se folosește pentru tuse... nu sunt lături cum interpretează unii. Spunea că le dădeau pâine cu unsoare, adică cu untură. Doamne, doamne, deci mâncam în copilărie pâine din aia neagră cu untură și cu boia deasupra... e mai bine decât toate mizeriile pe care le mâncăm astăzi.”

În privința acuzațiilor privind alimentele expirate, jurnalista a adăugat în stilul său caracteristic că lactatele trecute de termenul de valabilitate conțin probiotice naturale. „Eu văd însă ce a făcut omul ăsta pentru acești oameni. Și văd că statul român a eșuat pe linie în privința persoanelor cu dizabilități. Nu îmi schimb opinia, ca să fie foarte clar”, a conchis Anca Alexandrescu, dând startul dezbaterilor alături de avocații din platou.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Editoriale