Leul a continuat să se deprecieze față de euro la începutul acestei săptămâni, în timp ce gramul de aur a înregistrat una dintre cele mai consistente creșteri recente, conform cursului oficial publicat luni de Banca Națională a României (BNR).
Euro a urcat la 5,2380 lei, cu 0,27 bani (+0,05%) față de vineri, când era cotat la 5,2353 lei. În schimb, leul s-a apreciat ușor față de dolarul american, care a coborât la 4,5124 lei, cu 0,70 bani (-0,15%) sub nivelul de la finalul săptămânii trecute.
Francul elvețian și aurul, în creștere
Leul s-a depreciat și față de francul elvețian, BNR stabilind un curs de 5,6891 lei pentru un franc, în urcare cu 0,78 bani față de cotația precedentă.
Cea mai spectaculoasă mișcare a zilei a fost însă pe piața aurului. Gramul de aur a avansat la 629,7073 lei, de la 613,6642 lei în ședința anterioară, un salt de peste 16 lei, care marchează una dintre cele mai ample creșteri din ultima perioadă.
Cursul euro, influențat de numirea lui Veștea ca premier
Evoluțiile cursului valutar survin la o zi după ce președintele Nicușor Dan l-a desemnat duminică pe liberalul Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru și formarea unui nou Guvern.
Nominalizarea a generat tensiuni în interiorul PNL, liderii partidului susținând că decizia nu a fost dezbătută în forurile statutare. Biroul Politic Național a fost convocat de urgență pentru a stabili poziția oficială a partidului față de desemnarea lui Veștea.