Un miliard de euro pentru patru nave de război. Un șantier strategic ajuns în faliment. Peste o mie de oameni rămași fără loc de muncă și un proiect de înzestrare a Armatei blocat înainte să înceapă. Este realitatea șantierului naval de la Mangalia. Urmăriți o anchetă marca Realitatea PLUS despre bani publici, interese uriașe și întrebările la care, până astăzi, autoritățile nu au oferit răspunsuri clare.
La poarta șantierului naval "2 Mai", imaginea este dezolantă: fier beton și un vânt care mișcă o tablă ruginită. În locul unde ar fi urmat să se nască patru nave de război pentru armata română nu se naște nimic.
România a primit, prin programul european SAFE, o alocare de 16,68 miliarde de euro pentru înzestrarea armatei. Din acești bani, 920 de milioane au fost destinați pentru patru nave militare. Contractul a fost semnat cu gigantul german Rheinmetall.
Dar totul depindea de o singură condiție, spusă chiar de ministrul Apărării, pe 28 aprilie 2026.
Este singura variantă ca Șantierul Naval de la Mangalia 2 Mai, după ce a fost exemplu de manual despre cum statul român să-și bată joc de el, să fie salvat.
O singură condiție — și ea deja se clatină. Dar înainte de asta, un lucru trebuie spus limpede, ca să înțelegeți exact ce este în joc pentru toată țara.
Împrumut cu maturitate de 45 de ani. Zece ani de grație. Dobândă de până la 3%. România începe să plătească din 2035 — timp de 30 de ani. Nave promise azi. Facturi trimise generației care încă nu s-a născut.
Doi ani de declin marcați de speranțe, dar fără soluții serioase
Un șantier gol nu e doar fier și beton tăcut. E o mie de vieți întrerupte în aceeași zi, fără un loc unde să meargă dimineața.
Nu i-am găsit pe cei mai mulți dintre foștii angajați ca să ne spună în față ce simt, nu pentru că refuză să vorbească, ci pentru că sunt meseriași calificați cu ani de experiență și în lunile de incertitudine au plecat deja din Mangalia spre alte șantiere, alte orașe, alte locuri de muncă. Șantierul nu a rămas doar fără activitate, a rămas în câteva luni și fără oamenii care ar fi putut să-l repună pe linia de plutire.
Nu sunt cifre pe o pagină. Sunt oameni care, ieri, aveau o rutină. Azi, au o întrebare fără răspuns, iar orașul simte deja absența lor.
Șantierul e în dificultate din iunie 2024. Sindicaliști în stradă. Un lider de sindicat în greva foamei, în fața Ministerului Economiei. Martie 2026: creditorii resping planul de reorganizare. 28 aprilie: falimentul devine oficial. 1.111 angajați — anunțați că vor pleca.
Un activ strategic național, cheie pentru apărarea țării. Redus la un dosar de instanță, la termene amânate și… miniștri.
Nu am deloc încredere în capacitatea financiară a acestor germani de la Rheinmetall. Ei, de exemplu, în urmă cu aproximativ o lună, au fost nevoiți să abandoneze, iar statul german a anulat un contract de vreo 13 miliarde de euro. De ce? Pentru că nu au avut așa ceva, nu au avut astfel de capacități. Pe 5 mai, Rheinmetall anunța că analizează preluarea, spune avocatul Gheorghe Piperea.
Pe 5 mai, Rheinmetall anunța că analizează preluarea, alături de gigantul maritim MSC. La prima licitație, pe 29 iunie, compania germană a fost absentă. Miniștrii pasează responsabilitatea unul altuia.
Vă rugăm să aveți înțelegere pentru faptul că, din principiu, nu facem comentarii cu privire la chestiuni comerciale aflate în curs de desfășurare.” — Jan-P. Weisswange, Rheinmetall AG.
Absolut nimic concret, nicio explicație clară, niciun angajament nou, doar o formulă diplomatică. Iar ministrul Apărării, cel care a garantat public acest proiect, recunoaște că nici el nu are un răspuns, doar o bănuială.
Ministrul Economiei, Irineu Darău, a precizat că drepturile decizionale aparțin exclusiv administratorului judiciar CITR și grupului Damen — care deține, direct și prin societăți afiliate, circa 97% din masa credală a insolvenței.
Practic, statul admite chiar printr-un ministru ceea ce mulți bănuiau deja: nu decide nimic. Decizia e în mâinile companiei care a dus șantierul în faliment și a unui administrator… nu în fața țării.
Totuși, ministrul Darău a promis reangajarea foștilor navaliști, indiferent cine cumpără șantierul. „Mangalia are viitor, aici va exista industrie navală și statul român lucrează în fiecare zi pentru a atrage investitori.”
O promisiune de reangajare, făcută pe un șantier unde nu mai există, de fapt, niciun angajat de reangajat. Preavizele au expirat deja. Oamenii au plecat… să o găsească din nou.
Șantierul rămâne, în continuare, fără cumpărător
Miniștrii vin, explică, își pasează dosarul de la unul la altul. Bolojan a promis în februarie că șantierul va fi salvat. Azi, la aproape 300 de zile de la primele semnale de alarmă, șantierul este gol, iar promisiunea aceea — la fel.
„Concret, ce părți dintr-o navă se pot produce realist într-un șantier precum cel de la Mangalia?”, explică generalul Dorin Toma. Corpul navei, oțelul balistic adus din străinătate, integrarea sistemelor produse de companii europene. România ar putea asigura doar mentenanță intermediară.
Miruța a recunoscut că nu are o explicație oficială pentru absența Rheinmetall, dar bănuiește că firma așteaptă o scădere a prețului spre valoarea reală. Datoriile aflate în dispută depășesc 190 de milioane de euro, în timp ce valoarea de lichidare a șantierului este de aproximativ 87 de milioane.
Am trimis o solicitare oficială adunării creditorilor și administratorului judiciar, cerând procesul verbal al primei licitații și condițiile exacte ale celei de-a doua. Nu am primit niciun răspuns.
Întrebarea devine inevitabilă: dacă industria de stat a armamentului este simultan falimentată la Mangalia, macinată de dosare penale la Propeni și depășită financiar de firme private de zece ori mai mici, cine garantează că miliardele din programul SAFE ajung exact unde trebuie?
Astăzi, la Green Court, în București, a avut loc a doua licitație pentru vânzarea Șantierului Naval Mangalia. Ședința nu s-a mai ținut.
Realitatea PLUS a primit un răspuns oficial din partea Rheinmetall. Compania confirmă că guvernul român a atribuit diviziei navale un contract pentru construcția a patru nave — două nave de patrulare de coastă, de 96 de metri, și două nave-suport pentru scafandri, de 43 de metri.
„Toate cele patru nave vor fi construite în cooperare cu un partener industrial local”, transmite Rheinmetall.
Compania afirmă că se află în discuții intense cu guvernul român privind achiziția șantierului naval Mangalia.
Dar juridic, aceste discuții nu valorează nimic. Șantierul este în faliment. Guvernul nu decide cine îl cumpără. Decid creditorii, lichidatorul, judecătorul sindic.
Singura cale legală pentru ca Rheinmetall să preia șantierul este să se înscrie la licitație și să cumpere. Nu există un drum secundar.
Orice încercare ca statul să preia șantierul și să-l transfere ulterior ar fi ajutor de stat ilegal.
Iar chiar dacă s-ar găsi o portiță, rămâne problema imposibilă: pentru ca șantierul să producă din nou nave, ar trebui reangajați toți cei 1.200 de foști salariați. Majoritatea au plecat deja.
Cine răspunde pentru miliardul de euro și pentru miile de oameni care așteaptă de doi ani? Dacă apare un cumpărător, rămâne o singură întrebare reală: la ce preț și pentru cine?
Un miliard de euro. Patru nave care nu există încă. O mie de oameni care așteaptă un răspuns de doi ani. Miniștri care pasează dosarul și un premier care a promis că șantierul va fi salvat. Și un șantier care, în seara asta, rămâne exact așa cum l-ați văzut: tăcut, la fel ca promisiunea aceea.
