România are 103,6 tone de aur. Unde este păstrată rezerva de 12,8 miliarde de euro

România are în prezent o rezervă de aur de 103,6 tone, cantitate care a rămas aproape neschimbată în ultimele două decenii. Valoarea acestui stoc a crescut însă semnificativ, pe fondul scumpirii aurului pe piețele internaționale. Potrivit celor mai recente date ale BNR, aurul României este evaluat la aproximativ 12,8 miliarde de euro.

Mai mult de jumătate din rezerva de aur a țării nu se află însă în România. Peste 61 de tone sunt păstrate în custodie la Bank of England, la Londra, în timp ce aproximativ 42 de tone se află în tezaurul din țară.

Alegerea Londrei nu este întâmplătoare. Capitala Marii Britanii este unul dintre cele mai importante centre mondiale pentru tranzacțiile cu aur fizic, iar existența unei rezerve într-un astfel de centru poate facilita accesul rapid la lichiditate în cazul unei situații economice sau financiare dificile.

Citește și: Țările din Europa își mută aurul. Tezaurul României, blocat de un secol în Rusia

Cât valorează rezerva de aur a României

Conform datelor BNR, rezervele valutare ale României au ajuns la 64,865 miliarde de euro, în timp ce rezerva de aur, evaluată la prețul internațional al metalului, valora aproximativ 12,762 miliarde de euro.

Împreună, aurul și valuta formează rezervele internaționale ale României, care însumau aproximativ 77,627 miliarde de euro. Astfel, aurul reprezenta în jur de 16,4% din totalul rezervelor internaționale.

Creșterea valorii aurului nu înseamnă însă că România a cumpărat cantități suplimentare de metal prețios. Stocul a rămas la 103,6 tone, însă prețul aurului a crescut puternic.

Un exemplu este evoluția din perioada recentă: între sfârșitul lunii iulie și sfârșitul lunii august, valoarea contabilă a rezervei de aur a crescut de la aproximativ 11,742 miliarde de euro la 12,762 miliarde de euro.

De ce ține BNR peste 61 de tone de aur la Londra

Din cele 103,6 tone de aur ale României, peste 61 de tone sunt depozitate la Bank of England. Restul se află în România.

Sistemul de custodie oferit de banca centrală britanică este utilizat de numeroase instituții și bănci centrale din întreaga lume. Aurul depozitat acolo nu devine parte din rezerva Marii Britanii, ci rămâne în proprietatea instituției care îl deține.

Un avantaj important este poziționarea Londrei în centrul pieței internaționale a aurului. Lingourile acceptate în circuitul londonez trebuie să respecte standardele internaționale „London Good Delivery”, care stabilesc criterii privind greutatea, puritatea și identificarea acestora.

Prin urmare, aurul depozitat la Londra poate fi tranzacționat fără ca fiecare operațiune să presupună transportul fizic al lingourilor. În anumite situații, metalul poate fi vândut, schimbat prin operațiuni de tip swap sau utilizat drept garanție pentru obținerea de lichiditate.

De ce contează locul în care este păstrat aurul în timpul unei crize

Pentru o bancă centrală, alegerea depozitului nu ține doar de distanța față de propria țară. Contează și cât de rapid poate fi transformat activul în lichiditate atunci când situația o impune.

În cazul aurului păstrat la Londra, accesul la una dintre cele mai importante piețe internaționale pentru metalul prețios poate simplifica astfel de operațiuni.

De aceea, distribuirea geografică a rezervelor reprezintă și o formă de gestionare a riscului. Aurul păstrat în țară oferă control și acces direct, în timp ce metalul aflat într-un centru financiar internațional poate beneficia de o lichiditate mai mare.

Olanda și-a mutat o parte din aur la Londra

Decizia recentă a băncii centrale a Olandei a readus în atenție modul în care sunt depozitate rezervele de aur ale statelor.

De Nederlandsche Bank a anunțat transferul a aproximativ 86 de tone de aur din Statele Unite și Canada către Londra. Operațiunea nu a modificat cantitatea totală de aur deținută de Olanda, ci distribuția geografică a acesteia.

După transfer, ponderea aurului depozitat la Londra a crescut la aproximativ 32,1% din rezerva olandeză, în timp ce procentele aferente depozitelor din Statele Unite și Canada au scăzut. Aproximativ 30,8% din aurul Olandei continuă să fie păstrat în propria țară.

Banca centrală olandeză a explicat că relocarea urmărește îmbunătățirea capacității de tranzacționare a rezervei și creșterea gradului de pregătire în cazul unor situații de criză.

România era deja într-o poziție similară

În cazul României, o mare parte din această strategie există deja. Cu peste 61 de tone depozitate la Londra, BNR păstrează în Marea Britanie aproape trei cincimi din rezerva de aur.

Proporția este chiar mai mare decât cea pe care Olanda a ajuns să o aibă la Londra după transferul recent. Din acest punct de vedere, România are deja o parte importantă a aurului plasată în apropierea unei piețe internaționale majore.

Marea problemă ridicată în cazul României este însă alta: cantitatea de aur nu a crescut semnificativ în ultimele decenii.

România are 103,6 tone, în timp ce alte țări și-au majorat masiv rezervele

În ultimii ani, mai multe bănci centrale au accelerat cumpărările de aur. Polonia este unul dintre cele mai relevante exemple.

Datele recente ale World Gold Council indică achiziții importante realizate de banca centrală poloneză, rezerva acestei țări apropiindu-se de 640 de tone. Polonia urmărește, de altfel, atingerea unei rezerve de aproximativ 700 de tone.

Diferența față de România este cu atât mai evidentă cu cât cele două țări aveau, în urmă cu aproximativ un deceniu, rezerve de aur relativ apropiate, de puțin peste 100 de tone.

Și alte state, printre care China, India și Cehia, au continuat să cumpere aur pentru a-și diversifica rezervele.

De ce cumpără băncile centrale tot mai mult aur

Aurul a revenit în centrul strategiilor de rezervă ale numeroaselor bănci centrale. Motivele sunt legate atât de evoluția prețului, cât și de rolul metalului prețios în perioade de instabilitate.

Un sondaj World Gold Council realizat în rândul băncilor centrale arată că majoritatea respondenților se așteaptă ca rezervele mondiale de aur să continue să crească. Printre principalele argumente se numără performanța aurului în perioade de criză, diversificarea rezervelor, protecția împotriva inflației și riscurile geopolitice.

Spre deosebire de titlurile de stat, aurul nu reprezintă o creanță asupra unui emitent care trebuie să își achite datoria. În același timp, metalul nu generează dobândă și presupune costuri de depozitare și administrare.

Creșterea prețului aurului a contribuit însă puternic la majorarea valorii rezervelor deținute de băncile centrale.

Aurul reprezintă o parte tot mai importantă din rezervele globale

Aurul a ajuns să ocupe o poziție importantă în structura rezervelor oficiale mondiale. Potrivit datelor europene, creșterea ponderii sale a fost alimentată atât de achizițiile efectuate de băncile centrale, cât și de aprecierea puternică a metalului prețios.

Această evoluție explică de ce o țară poate avea aceeași cantitate de aur în rezervă, dar o valoare contabilă mult mai mare de la un an la altul.

Pentru România, situația este vizibilă în mod direct: cele 103,6 tone nu s-au înmulțit, însă valoarea lor a crescut considerabil.

Ce înseamnă rezerva de aur pentru România

România dispune de o rezervă de aur mai mare decât cea a unor state din regiune, precum Cehia, Ungaria sau Bulgaria. Totuși, în comparație cu țări care au ales să își majoreze constant stocurile, România a păstrat în mare parte aceeași cantitate.

Depozitarea unei părți importante din aur la Londra oferă avantajul accesului la una dintre principalele piețe mondiale ale metalului prețios. În același timp, menținerea unei părți a rezervei în țară asigură diversificarea geografică a depozitării.

Într-o perioadă în care băncile centrale acordă o atenție tot mai mare aurului ca activ de rezervă, cazul României ridică însă o întrebare importantă: este suficient să păstrăm rezerva existentă sau ar trebui ca România să își majoreze, la rândul său, stocul de aur?

Deocamdată, datele arată că România dispune de 103,6 tone de aur, dintre care peste 61 de tone sunt păstrate la Londra, însă nu a urmat ritmul de acumulare înregistrat în ultimii ani de unele dintre statele europene și de marile economii emergente.