Oprirea centralei de la Cernavodă, care a dus România în criză energetică, scoate la iveală lipsa de responsabilitate a politicienilor din ultimii ani. De aproape 40 de ani, țara noastră se bazează aproape complet pe infrastructura nucleară construită în perioada comunistă. Mai grav, rând pe rând, tot mai multe centrale pe cărbune au fost închise prin deciziile Uniunii Europene, fără a fi înlocuite. Un material marca Realitatea PLUS despre vulnerabilitățile sistemului energetic românesc, deciziile care ne-au adus aici și ce soluții mai are România pentru a-și asigura energia de care are nevoie.
Este pentru prima dată când ambele reactoare de la Cernavodă sunt oprite simultan din cauza debitului extrem de scăzut al Dunării. Unitatea 1 a fost oprită la sfârșitul lunii iulie, din cauza secetei severe. Iar două săptămâni mai târziu, Unitatea 2 a intrat și ea în procedură de oprire controlată, după ce debitul Dunării la intrarea în țară a scăzut brusc.
La bazinul prin care apa din Canalul Dunărea–Marea Neagră intră în Centrala Nucleară de la Cernavodă, acum câteva luni, nivelul apei era de aproximativ 6-7 metri. Acum, mira topografică ne arată un nivel de sub 2 metri.
Este cel mai scăzut nivel din ultimele trei decenii.
„Nu ne așteptăm la o pornire în următoarele 10 zile... cel puțin 10 zile”, a declarat Romeo Urjan, directorul CNE Cernavodă.
Cele două reactoare furnizau împreună 20% din consumul zilnic al țării. Lipsa energiei ieftine produse la Cernavodă obligă furnizorii să cumpere electricitate de pe Piața pentru Ziua Următoare, o piață spot de energie electrică administrată de România și Republica Moldova, sau din importuri. Asta pentru că România nu se poate baza pe rezervele de energie, nu pentru că nu produce în plus, ci pentru că nu are suficiente capacități de stocare. Energia produsă ieftin la prânz în România este exportată în Bulgaria și importată la loc, seara, la prețuri umflate. Specialiștii avertizează că acum, mai mult decât oricând, ne așteaptă facturi mai mari. Iar, în scenariile cele mai nefavorabile, în care oprirea se prelungește până în sezonul rece, prețurile pot depăși 1,75 lei pe kilowatt-oră.
Bulgaria a ajuns la o capacitate de stocare de peste trei ori mai mare decât a României, prin investiții din fonduri europene. Comparația nu este întâmplătoare, pentru că vecinii de după Dunăre au pornit tocmai ca noi și au reușit, în numai 2 ani, să se numere printre liderii europeni la capitolul stocare a energiei. Asta printr-o extindere accelerată a bateriilor și a producției fotovoltaice, exact tipul de investiții pe care specialiștii le cer, de ani buni, și pentru România.
Situația în care a ajuns țara noastră readuce în atenție o problemă mai veche. De aproape patru decenii, România se sprijină pe aceeași infrastructură nucleară construită în perioada comunistă, fără investiții majore în capacități noi de bază. Marile piese ale sistemului energetic național, hidrocentralele de pe Dunăre și Bistrița, termocentralele pe cărbune din Oltenia, rețelele de transport și distribuție, au fost construite pentru o economie industrială socialistă, gândită pentru consumul marilor combinate, nu pentru nevoile actuale ale țării.
Industrializarea a solicitat foarte mult energia electrică și foarte curând, după punerea în aplicare a programului de electrificare a României, după construcția hidrocentralelor, termocentralelor, s-a văzut că aceste capacități de producere a energiei nu sunt suficiente. Așa a apărut ideea construirii unei centrale nucleare. Înainte de începerea proiectului, o echipă de cercetători români a călătorit în Statele Unite în 1968, unde au solicitat aprobarea pentru transferul tehnologiei canadiene în România.
"Lui Gogură-Dulescu îi revine sarcina prospectării ofertelor pe care le-ar avea cei mai buni producători de centrale atomoelectrice la ora respectivă în lume, care erau competitori atunci. Era Franța, era Uniunea Sovietică, era Suedia, era Germania Federală, era Canada", spunea prof. univ. Lavinia Betea, istoric.
"România a devenit singura țară dintre cele foste socialiste care a adoptat un sistem mult mai sigur, din punct de vedere tehnologic, mult superior, sistemul CANDU și am rămas așa până în zilele astea", afirma dr. Gheorghe Pascovici, cercetător principal IFIN-HH (IFA).
Proiectul Centralei nucleare de la Cernavodă a început în 1978. Planul inițial a fost de a se construi patru reactoare, începând cu 1985. Un al cincilea reactor a fost planificat mai târziu, la ordinele directe ale lui Nicolae Ceaușescu în urma unei vizite pe șantier.
"Până să vină revoluția, am terminat toate echipamentele ce urmau să se instaleze în unitatea 1. Erau făcute și o parte din echipamentele necesare pentru unitatea 2", declara dr. ing. Alexandru Rusu, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară.
Primul plan a fost construirea centralei pe râul Olt cu tehnologie sovietică, idee ce a fost respinsă de Nicolae Ceaușescu pentru că dorea să rămână independent de URSS.
După 1989, o dată cu prăbușirea industriei grele, consumul de energie a scăzut brusc. Asta a creat, ani la rând, o falsă impresie de siguranță. Pe hârtie, România părea că are destulă energie. În realitate, avea capacități vechi, tot mai ineficiente și fără investiții. În paralel, în ultimii ani, mai multe termocentrale pe cărbune au fost închise, pe fondul angajamentelor climatice asumate de România în relația cu Uniunea Europeană. Asta fără să fie înlocuite integral cu surse noi, stabile. Rezultatul: în momentele de vârf sau de criză, precum cea provocată acum de seceta de pe Dunăre, sistemul energetic național are din ce în ce mai puține variante de rezervă la care să apeleze.
Rămâne de văzut dacă această criză va grăbi, în sfârșit, deciziile amânate de aproape patru decenii, sau dacă România va continua să gestioneze, de la o secetă la alta, o infrastructură energetică îmbătrânită și tot mai puțin pregătită pentru extreme climatice tot mai dese.
