Un număr de 46 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile au fost raportate de la începutul sezonului până la 25 august, dintre care 38 au fost confirmate prin analize de laborator, potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP). Capitala concentrează cele mai multe cazuri, respectiv 20.
Două persoane vârstnice au murit
Potrivit celui mai recent raport realizat de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul INSP, în perioada 3 iunie - 25 august au fost înregistrate 46 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile, dintre care 38 de cazuri confirmate şi 8 cazuri probabile.
În aceeaşi perioadă, s-au înregistrat 2 decese, la persoane vârstnice, cu comorbidităţi.
Cazurile s-au înregistrat la următoarele grupe de vârstă: 15-19 ani (un caz), 20-29 de ani (3), 30-39 de ani (2), 40-49 de ani (6), 50-59 de ani (10), 60-69 de ani (10), 70-79 de ani (8), ≥ 80 de ani (6).
Unde au fost raportate cele mai multe infecții cu West Nile
Un număr de 24 din pacienţi sunt femei, iar 32 dintre bolnavi provin din mediul urban.
În funcţie de unitatea teritorială de expunere, cazurile au fost înregistrate în judeţele Argeş (1), Bihor (1), Botoşani (1), Călăraşi (4), Cluj (1), Galaţi (1), Giurgiu (4), Harghita (1 - expunerea în altă ţară, dar atribuit judeţului de rezidenţă), Ialomiţa (2), Iaşi (1), Ilfov (4), Mureş (1), Satu Mare (1), Suceava (2), Vaslui (1) şi municipiul Bucureşti (20).
Specialiştii recomandă populaţiei să evite expunerea la ţânţari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi, să utilizeze substanţe chimice repelente împotriva ţânţarilor, să utilizeze substanţe insecticide în locuinţă/in jurul locuinţei, să împiedice pătrunderea ţânţarilor în casă (plase de protecţie la ferestre), să asigure desecarea bălţilor de apă din jurul gospodăriei, să îndepărteze recipientele de apă stagnantă şi gunoiul menajer.