O femeie de 50 de ani, mamă a trei copii, a murit după ce a fost atacată în Drobeta-Turnu Severin. Principalul suspect este fiul ei, în vârstă de 25 de ani, care a fost prins de polițiști la scurt timp după faptă și reținut pentru 24 de ore.
Atacul a avut loc în curtea locuinței femeii. Rănită grav, aceasta ar fi încercat să iasă în stradă pentru a cere ajutor, însă s-a prăbușit pe trotuar. La fața locului au ajuns echipajele medicale, dar femeia nu a mai putut fi salvată.
Femeia de 50 de ani a încercat să ajungă în stradă
Vecinii au auzit țipete și au văzut victima căzută lângă casă
Potrivit primelor informații, femeia a fost atacată în curtea casei sale. Cu ultimele puteri, aceasta a reușit să iasă din curte, însă s-a prăbușit pe stradă, sub privirile vecinilor.
"Auzirăm ţipând. Ţipa. A venit salvarea. Am mers acolo, am văzut-o că era căzută lângă casă, plină de sânge", spune un vecin.
Procurorii spun că victima a fost lovită de patru ori
Ancheta este deschisă pentru omor
Reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți au transmis că femeia a fost lovită de mai multe ori cu un cuțit, în zone vitale. În urma rănilor suferite, victima a murit.
"I-au fost aplicate patru lovituri de cuţit, în zona gâtului şi în zona cutiei toracice. În urma loviturilor primite, victima a decedat", a declarat Gheorghe Ciocan - Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți.
Pe numele tânărului de 25 de ani a fost deschis un dosar penal pentru omor. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat unui judecător cu propunere de arestare preventivă.
Femeia se întorsese de câteva zile în țară
Vecinii spun că în familie existau conflicte mai vechi
Femeia se întorsese de câteva zile în România. Potrivit informațiilor apărute în urma tragediei, aceasta avea trei copii și ar fi avut de mai mult timp probleme cu fiul său mijlociu.
Vecinii susțin că între cei doi ar fi existat certuri repetate. Oamenii spun că femeia era muncitoare și că situația din familie era cunoscută în zonă.
"Cred că pe bani, bani îi ceru. Să consume. Da,da. Era de treabă, muncitoare şi ea. Păcat". "Era un drogangiu şi un beţivan", spun oamenii.
Tânărul a fost testat pentru alcool și droguri
Procurorii spun că rezultatul la alcooltest a fost pozitiv
După ce a fost prins, tânărul a fost testat de autorități. Potrivit procurorilor, rezultatul la drugtest a fost negativ, iar alcooltestul a indicat o alcoolemie de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.
"Inculpatul a fost testat preliminar, cu drugtestul şi alcooltestul. A ieşit negativ la droguri şi pozitiv la alcool, având o alcoolemie de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. Au fost şi ridicate anumite substanţe de la locuinţa inculpatului", a mai declarat Gheorghe Ciocan - Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți.
Anchetatorii urmează să stabilească toate împrejurările în care s-a produs fapta. Cercetările continuă în dosarul penal deschis pentru omor.
Femeia ar fi cerut ajutorul autorităților în trecut
Polițiștii ar fi emis anterior un ordin de protecție
Potrivit informațiilor din anchetă, femeia ar fi apelat în trecut la ajutorul autorităților. De asemenea, polițiștii ar fi emis un ordin de protecție după ce tânărul ar fi lovit unul dintre frații săi. Cazul rămâne în atenția procurorilor și a polițiștilor. Tânărul de 25 de ani va fi dus în fața instanței, care va decide dacă va fi arestat preventiv.